România a fost prezentă, pentru al doilea an consecutiv, la BookExpo America, cel mai mare târg de carte din spațiul nord-american, a cărui ediție din acest an s-a desfăşurat, între 27 şi 31 mai 2015, la New York, în monumental clădire expozițională Jacob K. Javits Convention Center, amplasată în vestul Manhattan-ului. Ca întotdeauna, la târg au fost prezenți editori, agenți literari și autori din întreaga lume, care și-au prezentat și promovat cele mei recente produse editoriale, destinate tuturor categoriilor de vârstă ale cititorilor. La standul României, care a beneficiat de o amplasare de mare vizibilitate în cadrul târgului, programul a inclus, printre alte moment de vârf, întâlniri cu scriitori precum Norman Manea, Petru Popescu şi Ana Blandiana, dar şi prezentarea volumului „Pas cu pas”, de Klaus Iohannis. Participarea românească la BookExpo America (BEA) 2015 a fost organizată de Institutul Cultural Român (ICR), prin Centrul Naţional al Cărţii şi ICR New York, în parteneriat cu Ministerul Culturii. România a fost prezentă la ediţia din acest an a evenimentului cu un stand propriu şi o serie de manifestări care s-au desfășurat atât la Javits Center, cât şi la sediul ICR New York.
Programul a inclus întâlniri cu scriitorii Norman Manea (în dialog cu Bogdan Alexandru Stănescu, pe scena BEA şi la stand) şi Petru Popescu, cel din urmă vorbind – în seara zilei de 28 mai 2015, la sediul ICR New York, în sala Auditorium -, alături de Mona Momescu (lector la catedra „N. Iorga” de la Columbia University) despre condiţia scriitorului şi artistului român stabilit în Lumea Nouă, precum și despre poveștile de viață personal transpuse în apreciatele sale romane “Dulce ca mierea e glonțul patriei” și “Supleantul”. Numerosul public prezent la această serată literar-artistică a admirat și expoziția Oanei Maria Cajal, intitulată “Posters for Unwriten Plays”.
În prezența lui Bogdan Popescu, director al CENNAC, vizitatorilor de la standul României le-au fost prezentate cărțile autorilor români (Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu ș.a.) traduși în limba engleză, la Archipelago Books și Bloodaxe Books, prestigioase case editoriale americane. În același context, Adrian Sahlean, cel mai apreciat traducător al poeziei eminesciene, a fost present la standul românesc și a vorbit, sub genericul “Migălosul cronofag”, despre arta transpunerii în limba engleză a liricii românești clasice și contemporane.
La standul României, au fost prezenţi, de asemenea, autorii Ana Blandiana, Romulus Ruşan, Bogdan Hrib, Oana Maria Cajal (care și-a prezentat cărțile „Posters for Unwritten Plays”, apărută la Editura ICR, și “Solenodon”), alături de personalități reprezentative ale lumii literare, publicistice și editoriale din comunitatea românească a New York-ului, cum ar fi Theodor Damian, Alexandra Conte, Valery Oişteanu, Grigore Culian, Stephan Benedict și Constantin Dancu (care a prezentat cărțile Editurii Virgo eBooks).
Ioana Gabriela Costache, Consulul General al României la New York, a prezentat, tot la standul României, cartea „Pas cu pas”, a preşedintelui Klaus Iohannis, apărută recent la Editura Curtea Veche.
Scriitorul și editorul Bogdan Hrib şi Lawrence Block au discutat, la East Side Stage, despre „Filiera grecească/ The Greek Connection” şi romanul poliţist românesc.
„Marcel Iancu în România şi în lume” a fost tema unui slideshow şi film documentar prezentat la standul României. La această întâlnire, au participat Stephan Benedict, Doina Uricariu şi Eduard Andrei. Un alt eveniment – intitulat “Circulația valorilor” – a fost dedicat aniversării a 135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, instituție de mare importanță și prestigiu a vieții financiar-economice a țării noastre, prezentă la târg printr-o serie de albume și monografii la a căror apariție a contribuit nemijlocit (V. Slăvescu, “Istoricul BNR”, “Zoo monetar. Fauna lumii pe bancnote românești”, N. Pop și V. I. Franc, “Spre o monedă globală” ș.a.).
Din programul ultimei zile a târgului, mai consemnăm următoarele prezentări: volumul “Statul și Cultele în România” (înfățișat publicului vizitator și în versiunea în limba engleză), carte editată de Secretariatul de Stat pentru Culte, din România; seria de mare prestigiu de cărți ale Editurii Curtea Veche dedicate monarhiei naționale și unor evenimente tragice din istoria României, la care s-au adăugat câteva albume de artă apărute sub aceeași egidă (bunăoară, cel dedicat pictorului Ștefan Câlția); Tompa Gabor și Botond Reszegh, „Label Courtain. A Private Theatrical Dictionary”; Grigore Culian, „New York Magazin.Istoria adnotată a unei publicații românești”.
În plus, Sala Auditorium a ICR New York a găzduit, pe 29 mai 2015 și în prezența unui numeros și cald public, o întâlnire cu tema „Literatura ca patrie şi continent”, cu participarea scriitorilor Ana Blandiana, Doina Uricariu şi Romulus Rusan. În spațiile de expunere din holul și din sala Auditorium ale institutului, publicul a vizionat expoziția „Memoria ca formă de justiție”, realizată de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, de la Sighet, inițiat și condus cu recunoscută competență de Ana Blandiana și Romulus Rusan. În cadrul evenimentului din data amintită, soprana Michaela Mingheraș, acompaniată la pian de Laetitia Ruccolo, a susţinut recitalul de lieduri „George Enescu, eternul contemporan”.
În continuarea programului prilejuit de BEA 2015, pe 2 iunie 2015, la Biblioteca Congresului din Washington DC, a fost programată o întâlnire la care vor participa scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Ruşan, Doina Uricariu, director al ICR New York, precum şi profesorii Virgil Nemoianu (de la The Catholic University of America) şi Dennis Deletant ( de la Georgetown University).
BookExpo America este un târg de carte dedicat, în principal, profesioniştilor (autori, traducători, editori, difuzori de carte). Ediţia din 2014, prima la care ICR a fost prezent, a atras peste 10.000 de vizitatori.
Din acest an, organizatorii au decis creşterea numărului de zile în care este permis accesul publicului, astfel încât perioada târgului a fost şi ea extinsă de la patru la cinci zile: 27-29 mai 2015- BEA (dedicat profesioniştilor) şi 30-31 mai 2015 – BookCon (deschis publicului). Ţara invitată de onoare la această ediţie a fost R. P. Chineză.