Mi-a fost clar încă o dată, după ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (Bucureşti, 20-23 mai 2015), că lansările la târg au ajuns desuete. E suficient ca un eveniment de la o editură concurentă să se decaleze, aşa încât celălalt competitor să iasă în pagubă. Uneori apar fenomene de audiţie stereo sau de dialoguri ale surzilor. Cine are urechea ascuţită va aduna, de la ambii rivali, enunţuri încărcate de expresivitate involuntară. Amânarea unor evenimente – sau neîncadrarea acestora în timpul prevăzut în programul oficial – are câteva cauze recurente.
Prima: aşteptarea publicului. Peisajul este dezolant când vorbitorii discută între ei, mimând că au în faţă un auditoriu. Dar când să vină ”boborul”, dacă miercuri, joi şi vineri sunt zile lucrătoare, iar programul la serviciu se încheie în jurul orei 5? E de preferat un ”Five o’clock tea”. În plus, salariile intră fie în jurul datei de 15, fie a celei de 30 ale lunii. Revenind, prezentarea unei cărţi împrumută din recuzita spectacolelor dramatice. Un sfat pentru menajarea emoţiilor negative: vorbitorii invitaţi să aibă în vedere că, până la jucarea piesei, actorii fac repetiţii. Să ne fie învăţătură de minte să credem că vom atrage, prin carismă, muşterii. Autorii se transformă în impresari. Chemi rude, vecini, colegi, foşti amici din liceu, elevi etc. şi aştepţi ca aceştia să cumpere romanul. Tocmai cunoscuţii însă se gândesc la gratuităţi, deşi bănuieşti de la început că produsul va prinde vechime în bibliotecile lor. Scriitorii ştiu că, oferind în stânga şi în dreapta, rufele se vor spăla în familie. Cartea trebuie să ajungă la critici.
O a doua cauză a decalajelor specifice lansărilor la târguri: disecarea critică a volumelor. Uităm că în pavilioanele de la Romexpo suntem ca la piaţă. Trebuie să vinzi marfa. Eşti promotor. Faci reclamă. Ai nevoie de sloganuri. Altfel, încetineşti ritmul. Eşti ca un driblangiu care, în loc să atace poarta adversă, face artă pentru artă, periclitându-şi defensiva. Desigur, există o retorică a persuasiunii, o pricepere a ademenirii. Însă… Bateriile microfoanelor leşină. Lumea din jur fornăie. Se opreşte câte un grupuleţ şi, pălăvrăgind despre zacuscă, căldură, facturi, ”Games of Thrones”, hit-urile de la radio sau echipa naţională, bruiază intervenţiile bine intenţionate. Dacă se aud anunţuri că nu ştiu ce lider soseşte în curând, atunci începe debandada. O propunere pentru creşterea eficienţei vânzărilor: când se anunţă titlul ce urmează a fi prezentat, gazdele să menţioneze preţul. Sunt cumpărători care nu-şi fac liste preliminare. Vin cu buget fix şi le mai rămân 28 de lei. Şi atunci să vedeţi cum acţionează buna rânduială. Omul se bucură că fondurile de care dispune sunt tanda pe manda. A luat „chilipirul“ şi a aflat ce meşter e prozatorul din faţa lui.
Romancierii noştri nu au priză la publicul larg şi din pricina faptului că în acea priză nu stă cablul TV. Se practică literatura „dezvăluirilor“, a invadării spaţiului privat. Majoritatea emisiunilor – chiar şi ştirile, documentarele şi dezbaterile – sunt variante de reality show. Dacă analizăm situaţia, aşa s-a născut romanul modern în Europa: a răspuns nevoii de bârfă, de violentare a intimităţii. ”Big Brother”, ”Serviţi vă rog!”, ”Master Chef”, ”Burlacul” aduc în faţă „eroul“ care, la necaz, trebuie să asigure liniştea în cetate sau să se pună la dispoziţia omului de rând. Literatura vandabilă a devenit afacerea mondenilor, a notorietăţii obţinute prin fitil aprins. Sau poate că scriitorii au pierdut această dimensiune a activităţii lor. Camil Petrescu şi Mircea Eliade erau, la vremea lor, prea implicaţi în mondenităţi. Mergeau la teatru, scriau cronici dramatice, dădeau articolul de atitudine civică la gazetă, făceau însemnări diaristice, lucrau la romane, ieşeau la promenadă, mergeau în excursii, luau prânzul în oraş, îi ispitea politica militantă. Sau viaţa mondenă din anii 1930 era confiscată de intelectuali?
George NEAGOE
Nici un scriitor „modern” nu se compara cu cei care au plecat dintre noi, dar totusi au ramas in inimile noastre