Când scriem, ce scriem și de ce scriem? Și, mai ales, pentru cine? Cu ce fel de titluri este ademenit cititorul și cine girează calitatea acestora? Unele edituri, din motive financiare, aleg să publice aproximativ orice titlu, atât timp cât autorul manuscrisului plătește. Cenaclurile sunt din ce în ce mai rare și, oricum, sunt considerate de cea mai mare parte a tinerilor neinteresante și perimate. Astfel, cenacliștii ajung să încurajeze și cea mai mică urmă de interes pentru literatură, chiar dacă nu este însoțită de vreun talent excepțional. Din păcate, uneori nu este însoțită de talent deloc. În al treilea rând și, probabil, cel mai important, nu mai există, decât foarte rar, prototipul de ”profesor”, maestrul care să strângă și să țină pe lângă el discipolii. Care să îi învețe când să continue și când să se oprească.
Autocenzura și puterea de a discerne, însoțite de simțul ridicolului și cunoașterea propriei valori, constituie un grup de însușiri din ce în ce mai slab reprezentate printre ”scribi”. Știu, îmi veți spune că românul s-a născut poet dar, totuși, cât de infatuați să fim să credem că talentul s-a sfârșit tocmai când să treacă granița de la noi? Nu în fiecare zi (sau an) se naște un scriitor genial.
Problema scriitorilor care au golit acest cuvânt de sens și l-au umplut de maculatură nu este una nouă. Observați, sunt sigură, fenomenul de mult timp. Eu am ales să îl ignor și să mă fofilez în fața capcanelor scriitorilor-pe-bandă-rulantă, care se luminează brusc în fața unui jurnalist, imaginându-și deja titluri cu litere de o șchioapă prin ziare, anunțându-le noile reușite editoriale. Am simțit, totuși, nevoia să abordez acest subiect în urma unei discuții avute cu directorul unui festival internațional de literatură care a declarat că, cel mai probabil, de anul viitor vor fi nevoiți să renunțe la partea de concurs a evenimentul din cauza a ceea ce se scrie și, mai ales, cât se scrie. Raportul dintre calitate și cantitate este teribil.
Să nu mă înțelegeți greșit. Faptul că se scrie și se publică este un motiv de bucurie. Iar timpul, într-adevăr, este cel mai bun selecționer și critic. Vor supraviețui operele, nu maculatura. Dar, totuși, de cititorul contemporan cine are grijă?
Dorina CIOPLEA
O grijă într-adevar îndreptățită. Și un raspuns foarte scurt și dur. Nimeni nu are grijă de cititor. Poate doar el însuși dacă are timp și nervi de scotocit, și nu în librării,atitea cit mai sunt ele, pentru că acolo ajunge de cele mai multe ori maculatura.
Nu o sa atac problema editurilor care practic exista doar cu numele, nici macar nu isi mai au rostul, poti tipari o carte fara sa apelezi la ele cu usurinta și costuri mai mici, nici a criticii literare, care a disparut total, nici a cenaclurilor, pentru ca din pacate nu am posibilitatea sa le frecventez si nu stiu situatia reala, dar vreau sa ma opresc la aceste festivaluri de literatura. Are perfecta dreptate directorul cu care ati vorbit. A uitat insa sa va vorbeasca despre transparenta festivalurilor, despre autorii care nu pot ajunge acolo daca nu fac parte dintr-un anumit cerc.
Cu alte cuvinte, ne învirtim, ca în toate domeniile, într-un cer vicios, iar vina cred că ne aparține, nouă tuturor.