Luni, 15 iunie 2015, de la ora 18.00, în Timișoara la City Business Centre (strada Brediceanu 10, Parter Cladire C), va avea loc deschiderea expoziției „Dublul”, de Gili Mocanu. Evenimentul e organizat de H’art gallery în colaborare cu fundația Art Encounters. Cu această ocazie va fi lansat și albumul „Dublul”, de Gili Mocanu.
„Cuvintele nu vor putea ajuta niciodată imaginea să ajungă mai aproape sau mai adânc în simțurile noastre. Mai ales în fața unei vizualități autonome care nu necesită repere istorice și teoretice aduse din afara teritoriului pânzei pentru a o accepta. De cele mai multe ori, cuvintele și ideile trebuie potolite iar iluzia imaginii trebuie lasată să circule liberă pe retină, prin minte și prin corp. În cazul de față, provocarea este tocmai de a face un exercițiu de percepție epurat de cultură și de analogii. Gili Mocanu stabilește de la bun început un material vizual auto-suficient, hiper-estetizat, sterilizat, între impact perceptual și soc conceptual. Dublura lucrărilor de față rămâne singurul pretext care poate susține o rațiune, o concepție. Fiecare lucrare este întovărășită de o dublură, o falsă copie, procesul fiind reluat și recercetat pornind de la aceeași intenție însă cu finalități diferite. În cele din urmă dublurile compun o imagine terță comună, unitară, cu o existență pur
subiectivă. Chiar dacă acest tip de pictură își are rădăcinile în anii 2000, atunci, ca și acum, s-a așezat extrem de independentă față de pornirile ideologice și manifestările din jur. Dar ceea ce are Gili Mocanu în comun cu congenerii săi este componenta psihologică de recuperare și reconfigurare a unei identități vitale într-o decadă amortiță și paralizată de schimbarea din 1989. Un lucru caracteristic, în esență, întregii societăți de la acea vreme. Gili Mocanu alege nu expresivitatea eliberatoare sau excelența măestriei ci, invers, introspecția, sublimarea, formele și structurile precise și simplificate (…)” Silviu Pădurariu