Marți, 16 iunie 2015, de la ora 12.00, în Foaierul Central al Sălii Radio, va avea loc o ceremonie de aniversare a 75 de ani de radiofonie militară. Evenimentul este organizat în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale.
Printr-un acord între Marele Stat Major al Armatei şi Societatea Română de Radiodifuziune s-a hotărât difuzarea emisiunii ”Ora Ostaşului, a cărei premieră pe postul naţional de radio a avut loc la 16 iunie 1940. Din 1944 emisiunea şi-a schimbat denumirea în ”Ora Armatei”. De-a lungul celor 75 de ani de emisie neîntreruptă emisiunea armatei a mai fost intitulată ”Emisiune pentru militari”, ”În Slujba Patriei” şi ”Pentru Patrie” (din 1969 până în 1989).
Din 1990 emisiunea şi-a reluat numele de ”Ora Armatei” şi a promovat permanent modernizarea armatei şi apărarea demnităţii şi onoarei ostăşeşti. Din redacţia emisiunii militare de radio s-au afirmat scriitori şi jurnalişti cu renume în literatura şi publicistica românească – Geoge Florin Cozma, Vasile Preda, Constantin Virgil Gheorghiu, Constantin Salcia, Tudor Muşatescu, Demostene Botez, H. Nicolaide, George Lesnea, iar printre realizatorii şi colaboratorii emisiunii s-au aflat: Victor Ion Popa, George Ranetti, Mircea Ştefănescu, Mircea Dem Rădulescu, Stroe şi Vasilache, Constantin Tănase, Coco Demetrescu, Nicolae Brancomir, George Buznea, Dumitru Almaş, Horia Furtună ş.a.
Din 1990 ”Ora Armatei” a militat permanent pentru transformarea armatei, informând corect militarii şi opinia publică despre evoluţiile din domeniile securităţii şi apărării naţionale a României. Până în 2004, anul aderării României la NATO, ”Ora Armatei” a participat intens la campania pro-NATO. Concomitent, jurnaliştii Radio România au acţionat şi în teatrele de operaţii din Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Afganistan şi Irak, realizând prin materialele lor publicistice o imagine corectă şi necesară a profesionalismului şi spiritului de sacrificiu al militarilor români.
În 2008 ”Ora Armatei” se transformă în ”Jurnalul Armatei”, iar în 2012, denumirea se schimbă în ”Jurnal Militar”. Aceiaşi realizatori produc şi alte emisiuni săptămânale: ”Veşti de acasă” la Radio România Internaţional, ”Feciori la oaste” la Antena Satelor, ”Armata la raport” la Radio România Reşiţa.