Vineri, 12 iunie 2015, de la ora 19.00, în Lateral ArtSpace din Cluj-Napoca (Fabrica de Pensule, etajul 1, str. Henri Barbusse, nr. 59-61), are loc vernisajul instalației ”Copilul minerului”, de Emanuel Borcescu. Ioana Ciocan este curatorul expoziției care este deschisă publicului în perioada 12 iunie – 11 iulie 2015.
”Instalația propusă de Emanuel Borcescu constituie o metaforă a realităților sociale ale României în continuă tranziție. Degringolada permanentei tranziții afectează cu siguranță generația tânără, copiii în ultimă instanță, care rămân o perpetuă generație de mineri în miniatură. Grotescul este reinterpretat în cheie ironică, se materializează în acești mici avatari care sintetizează situația socială și ne arată că așa va fi și mult timp de aici înainte.
Sechelele societății rămân în ADN-ul ei pentru câteva generații. Numai ironia ne poate salva, prin reformularea ludică a acestor probleme și prin conviețuirea cu ele.” – Ioana Ciocan, curator
Emanuel Borcescu a avut o instalație în spațiul public, ”Mineri de grădină”, și în București, la Universitate, lângă Facultatea de Istorie (reper ieșire metrou Universitate, stații autobuz vis-avis de statui), miercuri, 10 iunie 2015.