Joi, 4 iunie 2015, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victorie nr. 45) va avea loc lansarea volumului Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă, de Emilia Şercan, volum apărut recent în colecţia „Collegium. Media” a Editurii Polirom, disponibil şi în format digital. Invitaţi, alături de autoare: Mihai Coman, Cristian Tudor Popescu, Mihai Retegan, Ioan Stanomir. Moderator: Ovidiu Şimonca.
Cu o prefaţă semnată de Mihai Coman, volumul Cultul secretului îşi centrează analiza asupra controlului privit ca sistem plurivalent de metode şi practici de supraveghere.
Pe baza unor documente aflate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Arhiva Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional – multe dintre ele inedite –, Emilia Şercan identifică diferitele forme de control şi le raportează la relaţia putere-presă.
Autoarea propune de asemenea o clasificare a acestora în cinci mari categorii: controlul politico-ideologic, controlul instituţional, controlul juridic, controlul informaţional şi controlul economic. Perspectiva abordării ştiinţifice este lărgită de la ştiinţele comunicării la istorie, politică şi sociologie, volumul fiind o sursă de informaţii actualizate atît pentru studenţii de la facultăţile de jurnalism şi istorie, cît şi pentru cercetătorii şi profesioniştii din cele două domenii.
Din cuprins:
O istorie a relaţiei presă – putere politică • Dimensiunea conceptuală a propagandei • Formele şi funcţiile cenzurii • Instituţiile cenzurii în comunism • Controlul surselor externe de informare • Implicarea lui Nicolae Ceauşescu în activitatea publicaţiilor • Cultul personalităţii reflectat în conţinutul publicistic • „Biblia” cenzurii comuniste • Direcţia Securităţii Statului şi Dosarul de obiectiv „Presa scrisă” • Controlul editorial • Tirajele ziarelor de partid, între strategia politică a partidului şi cererea populaţiei
Emilia Şercan este jurnalist de investigaţii şi lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A început să lucreze în presa locală în 1996. Din 2000, activează în presa centrală, mai întîi la Curierul Naţional, la Evenimentul zilei, apoi în grupul de presă Realitatea-Caţavencu. Încă de la începutul carierei profesionale a ales presa de investigaţie, unul dintre cele mai complexe şi solicitante domenii jurnalistice, pe care acum îl aprofundează şi sub aspect teoretic din postura de cadru didactic.