Teatrul Țăndărică anunță începerea Festivalului Internațional „Teatru, Stradă și Copil”, ediția a 4-a și, odată cu el, declară deschisă Stagiunea de Vară. Organizat de Teatrul Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti și al Consiliului General al Municipiului București, sub egida ASSITEJ Internațional, prima parte a Festivalului Internațional „Teatru, Stradă și Copil” se va desfășura în perioada 29 mai – 3 iunie 2015, în cadrul Stagiunii de Vară care a început în 22 mai 2015.
Scopul Festivalului Internațional „Teatru, Stradă și Copil” este acela de a facilita accesul copiilor la spectacole, motiv pentru care Teatrul Itinerant Țăndărică se va afla, pe toată perioada verii, în cele mai importante parcuri din București. Așadar, începând din 29 mai până în 14 iunie se vor juca spectacole de teatru în Parcul Alexandru Ioan Cuza (Aleea cu Platani, intrarea din Liviu Rebreanu). Mai mult, pe toată perioada Stagiunii de vară, printr-un parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, câte 50 de copii din centre de plasament vor beneficia de intrare gratuită la fiecare reprezentație de la Teatrul Itinerant.
Timp de 6 zile, Festivalul Internațional „Teatru, Stradă și Copil” va aduce o mare bucurie copiilor și părinților din București, care vor putea viziona o gamă diversificată de spectacole atât ale Teatrului de Animație Țăndărică cât și ale teatrelor și companiilor de profil din întreaga țară (Teatrul Bacovia – Bacău, Teatrul de Păpuși Puck – Cluj-Napoca, Compania MAG – București, Teatrul Așchiuță – Pitești, Miniartshow by Ioana Ginghină – București).
În perioada 29 mai – 3 iunie 2015, vor putea fi vizionate în cadrul festivalului spectacole interactive precum „Ursul păcălit de vulpe” şi „Ridichea uriaşă” ale Teatrului de Animație Țăndărică, ce păstrează firul clasic al naraţiunii, dar îi invită pe micii spectatori (+3 ani) să participe la construirea LIVE a acestor poveşti pline de lecţii de viaţă, precum și spectacole cu scenarii și muzică originală cum ar fi “Cântec pentru Tisha” al Companiei Miniartshow și multe alte spectacole minunate:
VINERI, 29.05.2015
ora 10:00, Teatrul Itinerant Țăndărică – Parcul Al. I. Cuza
RIDICHEA URIAȘĂ
ora 10, Teatrul de Animație Țăndărică – Sala Lahovari
PUNGUȚA CU DOI BANI
SÂMBĂTĂ, 30.05.2015
ora 11, Teatrul Itinerant Țăndărică – Parcul Al. I. Cuza
REGELE MINCINOȘILOR, Teatrul Bacovia, Secțiunea Teatrul de Animație, Bacău
ora 11, Teatrul de Animație Țăndărică – Sala Lahovari
PĂCALĂ
ora 18, Teatrul de Animație Țăndarică – Teatrul de pe Teatru
CENUȘĂREASA, Compania MAG
DUMINICĂ, 31.05.2015
orele 10 și 12, Teatrul Itinerant Țăndărică – Parcul Al. I. Cuza
CAPRA CU TREI IEZI
ora 11, Teatrul de Animație Țăndarică – Sala Lahovari
PRINȚESA ȘI BROSCOIUL
ora 12, Teatrul de Animație Țăndarică – Studio Animart
URSUL PĂCĂLIT DE VULPE
ora 18, Teatrul de Animație Țăndarică – Teatrul de pe Teatru
RIDICHEA URIAȘĂ
LUNI, 1.06.2015
ora 10, Teatrul Itinerant Țăndărică – Parcul Al. I. Cuza
RIDICHEA URIAȘĂ
ora 10, Teatrul de Animație Țăndarică – Sala Lahovari
FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ
ora 11, Grand Cinema and More – Mall Băneasa
PUNGUȚA CU DOI BANI
ora 18, Teatrul de Animație Țăndarică – Teatrul de pe Teatru
URSUL PĂCĂLIT DE VULPE
MARȚI, 2.06.2015
ora 11, Teatrul Itinerant Țăndărică – Parcul Al. I Cuza
ALBA CA ZĂPADA, Teatrul Așchiuță, Pitești
ora 10, Teatrul de Animație Țăndarică – Sala Lahovari
CÂNTEC PENTRU TISHA – Miniartshow by Ioana Ginghină
MIERCURI, 3.06.2015
ora 10, Teatrul Itinerant Țăndărică – Parcul Al. I Cuza
VASILACHE ȘI MĂRIOARA, Teatrul de Păpuși Puck, Cluj-Napoca
ora 10, Teatrul de Animație Țăndarică – Sala Lahovari
PINOCCHIO
Mai multe detalii despre spectacolele din Festival le puteți găsi pe site-ul Teatrului de Animație Țăndărică: www.teatrultandarica.ro/
Festivalul „Teatru, Stradă şi Copil” face parte din „Stagiunea de Vară”, aflată sub motto-ul „Fă ceva diferit! Ia un copil şi du-l azi la teatru!” și care se va desfășura până la sfârșitul lunii septembrie, în trei etape.
Prima etapă (29 mai-3 iunie 2015) se axează pe o componentă națională, urmând ca a doua și a treia etapă (iulie, respectiv septembrie) să aducă și o importantă componentă internațională.
Parteneri Media: Radio Itsy Bitsy | Bucuresti FM | Radio Romania Cultural | Sapte Seri | BlitzTV | Observatorul Cultural | LiterNet.ro | Gazeta de Arta Politica | BeWhere | Orasulm.eu | BookLand | calendarevenimente.ro | prokid.ro | Melc Codobelc | copilul.ro | gradinite.com | listegradinite.com | gradinitebucuresti.com | Revista Papa Tot | Agenda culturala pentru copii
Rezervări bilete: ONLINE sau la 021.315.23.77
Teatrul Itinerant Țăndărică – Parcul Al. I. Cuza (Aleea cu Platani, intrarea din Liviu Rebreanu) Sala Lahovari – Str. Eremia Grigorescu, nr. 24
Studio Animart – Str. Eremia Grigorescu, nr. 24, etaj 4
Teatrul de pe Teatru – Str. Eremia Grigorescu, nr. 24, etaj 5
Grand Cinema and More – Mall Băneasa, Șoseaua București – Ploiești, 42D