Academia Română, Secţia Arte, Arhitectură şi Audiovizual, Biblioteca Academei Române în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană (U.R.A.), Departamentul de Studii Asiatice şi Centrul de Studii Româno-Coreene organizează cu prilejul aniversării a 25 de ani de relaţii diplomatice între Republica Coreea de Sud şi România expoziţiile personale ale artiştilor Chunghie LEE / BOJAGhI & beyond și Jiyoung CHUNG / JOOMChI & beyond. Marți, 2 iunie 2015, ora 13.00, în foaierul & cupola Bibliotecii Academei Române, va avea loc vernisajul expoziţiei, care va fi deschisă de de domnul Acad. Răzvan Theodorescu, istoric şi critic de artă, Preşedintele Secţiei Artă, Arhitectură, Audio-vizual. Cu participarea artiştilor Chunghie Lee şi Jiyoung Chung. În prezenţa domnilor: Acad. Florin Filip, Directorul Bibliotecii Academei Române; Mircia Dumitrescu, grafician, membru corespondent al A.R. / coordonator ; Domnul Rector, prof. univ. dr. Ovidiu Folcut, Universitatea Româno-Americană; Domnul Conf.univ.dr. Mihai Sebea, Directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale U.R.A.; Domnul Şerban Georgescu, Şeful Departamentul de Studii Asiatice la U.R.A. Alaturi de lector dr. Anna-Mária Orbán, curator. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 2-14 iunie 2015, conform programului de funcţionare a bibliotecii (www.biblacad.ro/informatii.html ). AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Doamna Chunghie Lee, este artist/profesor la Rhode Island School of Design (RISD)/ Providence SUA, iniţiatoarea şi coordonatoarea cursului bojagi & beyond [a se citi “bojaghi”], preşedintele Korea Bojagi Forum împreună cu fiica ei Jiyoung Chung artist/profesor coordonatoarea cursului joomchi&beyond.[a se citi “iumchi”]. În expoziţie sunt prezentate lucrări contemporane, realizate de cei doi artişti coreeni în care putem regăsi amprente ale culturii coreene tradiţionale precum tehnicile utilizate în piesele “bojaghi”, cusături şi modalităţi de asamblare a materialelor textile specifice şi “joomchi”, o tehnică tradiţională de prelucrare a hârtiei manuale. Cele două tehnici caracteristice sunt integrate în creaţiile doamnelor Chunghie Lee si Jiyoung Chung ca posibiliţi multiple de expresie plastică. Aşadar, expoziţia este o premieră şi poate fi caracterizată ca un eveniment contemporan unic în peisajul cultural românesc.
Parteneri Media: TVR2, (Matinissimo / Arte Carte şi capricii), Radio România Cultural, TopBusiness, Tracus Arte, AgenţiadeCarte.ro, Revista Cultura FCR; Sponsori: Vinarte, Perla Harghitei, Agenţia Free Spirit, Universitatea Româno-Americană, Departamentul de Studii Asiatice