Editura Polirom publică prima ediție integrală a operei poetice semnate de Paul Celan, unul dintre spiritele care au marcat gîndirea poetică europeană a secolului XX. Opera poetică (I) – traducere inedită din limba germană de George State • cuvînt-înainte de Andrei Corbea – cuprinde volumele Nisipul din urne, Mac și memorie, Din prag în prag, Gratii de vorbă și Roza Nimănui. Volumul va fi lansat sâmbătă, 23 mai, la ora 12.30, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015, la standul Editurii Polirom.
Programul complet de evenimente, aici.
PAUL CELAN (Paul Antschel) s-a născut la Cernăuți, în 1920, într-o familie de evrei vorbitori de limbă germană.
Studiile universitare le începe la Tours, unde pleacă în 1938; revine în România înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. După 22 iunie 1941 este mobilizat în detașamentele de muncă obligatorie pentru bărbații evrei la Rădăzani, Fălticeni și Tăbărești; părinții mor succesiv în lagăre din Transnistria, unde fuseseră deportați în iunie 1942.
În aprilie 1945 Celan se refugiază la București, unde va locui pînă în decembrie 1947, cînd părăsește definitiv România. După șase luni petrecute la Viena, se stabilește la Paris. Studiază la Sorbona, iar din 1959 ocupă postul de lector de limba germană la École Normale Supérieure.
Poet de limbă germană, Celan publică primul volum de versuri, intitulat Nisipul din urne, la Viena, în 1948; patru ani mai tîrziu apare Mac și memorie, cartea care i-a adus recunoașterea criticii, urmată, rînd pe rînd, de volumele ce l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanți poeți germani ai secolului XX: Din prag în prag (1955), Gratii de vorbă (1959), Roza Nimănui (1963), Schimbare de suflu (1967) sau, postum, Ograda timpului (1976).
De asemenea, va traduce în germană din, printre alții, Paul Valéry, Henri Michaux, René Char, Osip Mandelștam, precum și prima carte franceză a lui Emil Cioran.
Paul Celan primește în 1958 Premiul Literar al Orașului Bremen, iar în 1960 i se decernează Premiul Georg Büchner. Bolnav, se sinucide în 1970.
Mai jos, cîteva recomandări de lectură de la cîțiva dintre iubitorii poeziei lui Celan.
Ruxandra Cesereanu
„Paul Celan este poetul simplității complicate, cu variate straturi, care uneori rămân disparate și suspendate, alteori se combină ori chiar se suprapun. Există o obscuritate misterioasă și inițiatică în poezia sa. Simplitatea e doar o aparență la Celan – cine o dezghioacă găsește o profunzime răvășitoare. Pînă în 2015 l-am citit în engleză – ma simt privilegiată întrucît de-acum înainte pot să îl citesc în limba în care scriu eu însămi poezie.”
Radu Vancu
„Dintre marii devastați ai secolului trecut, Celan e poate cel mai magnetic. Sinuciderea lui i-a inventat mitul personal – cu aceeași forță cu care poezia lui a reinventat limba germană, după ce mai întâi a devastat-o. E imposibil să gândești poezia secolului trecut fără mitul Celan.”
Dan Coman
„Poezia nu e plăcere. Textul nu e nicidecum bucurie. Limbajul nu e altceva decît o manieră superficială de a uita. Cine-l citește pe Celan va înțelege. Nu se poate înainta nicăieri.”
Marin Mălaicu-Hondrari
„Existența poeziei depinde de câțiva poeți, foarte puțini. Paul Celan este unul dintre ei.”
Adela Greceanu
„Celanizare ar trebui poate să numim procesul prin care Paul Celan forţează limbajul poetic pînă dincolo de limitele sale, pînă cînd obţine „un cuvînt după chipul tăcerii”.
Bogdan-Alexandru Stănescu
„Celan este poetul secolului XX care a reușit să submineze dacă nu însăși ființa poeziei, cel puțin epiderma ei. Ce a anulat însă, prețul acestei transsubstanțieri adică, a fost propria sa ființă.”
Ana Dragu
„Dacă vreodată un spânzurat a reușit să sugrume un ștreang, acela a fost Paul Celan. În viață și în poezie.”
Miruna Vlada
„Poezia lui Paul Celan este amuțire, trecînd prin atîtea discursuri aducătoare de spaimă și moarte. De la el învățăm mereu, recitindu-l, că supraviețuirea înseamnă deschiderea către lumină, după ce toate experiențele tragice îți trag obloanele. Să supraviețuiești prin poezie înseamnă să-ți distrugi limba adoptivă, limba temporară a nefericirii. Numai Celan a făcut asta irepetabil.”
Cosmin Perța
„Că Paul Celan e unul dintre cei mai radicali și mai influenți poeți europeni din ultimele două secole știe toata lumea. Eu, la 17 ani, încă nu știam. A venit o fată. Atunci i-am descoperit pe Celan și pe Manu Chao într-o discotecă din Grenoble. Atunci am început să scriu de frică.”
Ștefan Baghiu
„În fond, scrisul lui Celan se construieşte prin lucruri pe care le-aş putea numi greşite în poezie. Dar e singurul în contul căruia le putem citi altfel. Un geniu, astfel.”
Andra Rotaru
„Între lucruri exacte și ființe inexacte, între tăceri îndelungate și irumperi ale limbajului, un ținut care se deschide: cu dialogul, timpul, memoria. Sau, cum ar spune Celan: „sorbim ceva gol și ceva de la urmă”.