În seria spectacolelor lectură ”Autorii sunt în sală” inițiate în anul 2013, Naționalul craiovean propune o nouă premieră. De data aceasta, regizorul Mircea Cornișteanu s-a oprit asupra piesei ”Ospiciul local”, aparținând dramaturgului Flavius Lucăcel. Spectacolul va avea loc vineri, 24 aprilie 2015, de la ora 17.00, la sala “Ion D. Sîrbu”. Distribuția: Raluca Păun (Lola), Anca Dinu (Greta), Angel Rababoc (Roli), Valentin Mihali (Lulu), Adrian Andone (Tinoleti), Mircea Cornișteanu (Vocea de la difuzor). Intrarea este liberă.
Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniş, jud. Sălaj) este unul dintre dramaturgii români remarcați în ultimii ani. A debutat cu poezie în revista „Tribuna”, Cluj, în 1992, iar cu teatru în revista „Thalia”, Cluj, 1993.
A publicat volumele de teatru: Trilogia Spațiului Închis (Editura Eikon, 2006), Marțianul Telemah – piesa anului la Clubul Dramaturgilor București (Editura Eikon, 2008), Ceai de Fluturi/Butterfly Tea (Editura Limes, 2009) Tutungeria/Tobacconist’s (Editura Limes, 2010), Trecatoarea Pisicii/The Cat’s Gore (Editura Limes, 2011) Vecinii, Memoria Holocaustului (Editura EDU, 2012), Ospiciul Local (Editura Caiete Silvane, 2013).
Premii:
Piesa anului la Clubul Dramaturgilor, Bucureşti 2008, Cartea Anului Teatru/teatrologie, USR Filiala Cluj, secțiunea teatru, Premiul Radu Stanca, 2009,
Anul Editorial 2011, Cluj, Premiul pentru belestristică-dramaturgie, 2012, Premiul II, Concursul Național de Teatru Mihail Sorbul, Botoșani, piesa Nu te pune cu îngerii 2014.
Spectacole de teatru jucate:
„Fisura”, regia Victor Olăhuț, Euphoria Music Hall Cluj Napoca 2012, „ Scoici pe nisipul fierbinte‚ regia Sorin Misireanțu, sub denumirea Hell’s Cabaret ,Teatrul Național Cluj 2012, ,,Fisura”, regia Victor Olăhuț, Godot Café Teatru 2014.