Institutul Cultural Român de la Viena marchează sărbătorile pascale printr-o serie de evenimente organizate în perioada 27 martie – 10 aprilie 2015, la sediul său din Argentinierstrasse 39, la Biserica Ortodoxă Română din Viena (Simmeringer Hauptstr. 161, 1100) şi la Biserica Ortodoxă Română „Sf. Antonie cel Mare“ din Viena (Pouthongasse 16, 1150). Artista populară Ileana Hotopilă va realiza ateliere interactive de încondeiat ouă, etalând cu măiestrie compoziţia ornamentală şi estetică sintetizată de-a lungul timpului în arta tradiţională românească.
Atelierele se vor desfăşura după următorul program:
– Vineri, 27 martie, între orele 14.00-18.00
Sediul Institutului Cultural Român de la Viena (Argentinierstrasse 39, 1040)
– Sâmbătă, 28 martie, între orele 11.00-18.00
Biserica Ortodoxă Română „Sf. Antonie cel Mare“ din Viena (Pouthongasse 16, 1150)
– Duminică, 29 martie, între orele 11.00-18.00
Biserica Ortodoxă Română din Viena (Simmeringer Hauptstr. 161, 1100)
Ileana Hotopilă, originară din satul Lupcina, comuna Ulma, judeţul Suceava, este una dintre cele mai bune artiste de gen din ţară. Meşter şi artist popular, lucrează cu migală ouă încondeiate, încorporând modele tradiţionale precum Brâul Maicii Domnului, Crucea Paştelui, Fierul Plugului, Coarnele Berbecului şi Desagii Popii.
Colecţiile de ouă încondeiate vor fi la Sediul ICR Viena, Biserica Ortodoxă Română din Viena şi Biserica Ortodoxă Română „Sf. Antonie cel Mare“ din Viena. Expoziţiile pot fi vizitate în perioada 30 martie – 10 aprilie 2015.
Intrarea este liberă.
Institutul Cultural Român de la Viena
Argentinierstr. 39, 1040
Tel./fax: +431 319 10 81;