Librarium și editurile Charmides și Tracus Arte vă invită joi, 19 martie 2015, de la ora 18.00, la o întâlnire cu scriitorul Mihai Ignat, întâlnire la care vom lansa volumul de poezie Klein reloaded și volumul de teatru Fermoare, nasturi și capse. Evenimentul va avea loc la librăria Book Corner (Bulevardul Eroilor, Nr 15). Alături de autor, vor participa la lansarea de carte Miruna Runcan, Ion Mureşan şi Alex Goldiş.
Despre volume
„Mihai Ignat mi se pare, la aproape două decenii de la debut, unul dintre cei mai actuali poeţi de factură minimalistă din literatura prezentului” (Claudiu Komartin)
„Evitând narativitatea, Mihai Ignat respinge şi complementul acesteia: lirismul. Oricare din secvenţele citate ar fi putut oferi un titlu de carte (sau de poem) „cu schepsis”, de un modernism comme il faut, care să incite imaginaţia didactică a comentatorilor. Dar nu, aceste miniaturi concettiste nu sunt transformate în etichete sau sloganuri. Nu circumscriu vreo formulă. Volumul continuă liniştit seria voit inexpresivă inaugurată în 1995 (Klein – Klein spuse – Kleinpoeme – Klein spuse Klein), iar bucăţile sunt numerotate cât se poate de cuminte, cu cifre latine (sunt 49 de toate). Este, în asta, o marcă a atitudinii lui Ignat faţă de propria poezie. Deşi la nivelul tehnicii scrisului are toate datele necesare excelenţei, el îşi camuflează această calitate sub faldurile unei banalităţi imperturbabile.” (Cosmin Ciotloş)
Despre autor
Născut la 5 octombrie 1967, Braşov. Studii: 1995 – licenţa (secţia română-latină), 1997 – cursurile de master (literatură română contemporană) şi 2004 – doctoratul – toate la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. În prezent: conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii “Transilvania” Braşov.
Debut ca poet în antologia Tablou de familie (Leka-Brâncuş, Bucureşti, 1995) alături de Sorin Gherguţ, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, T. O. Bobe, şi cu placheta Klein (Timpul, Iaşi, 1995). Au urmat volumele de poeme Eu (Paralela 45, Piteşti, 1999), Klein spuse (underground, 2001), Poeme în doi (Vinea, Bucureşti, 2003), kleinpoeme (Aula, Braşov, 2004), Cangrena e un animal de casă (Vinea, Bucureşti, 2005), Klein spuse Klein (Cartea Românească, Bucureşti, 2006), Klein reloaded (Charmides, Bistriţa, 2014).