Joi, 5 martie 2015, ora 19.00, la Teatrul Act, Editura Vinea, Teatrul Act și Gestalt Books vă invită la evenimentul ”Cu ușile deschise”, pentru lansarea romanului ”Fâșii de rușine”, de Cristian Fulaș. Invitați: Nicolae Tzone, Octavian Soviany. Citește: Marcel Iureș.
“Un roman despre dependența care generează singurătate sau, mai degrabă, despre singurătatea care conduce la dependență. Iar protagonistul său are toate datele esenţiale ale ,,străinului”, ale unei ființe absurde în sensul camusian al termenului, ce descoperă divorţul dintre lipsa de noimă a lucrurilor şi nevoia noastră de noimă, e necomunicativă, înstrăinată şi resimte cu acuitate că (aşa cum spunea un alt gânditor existențialist) infernul sunt ceilalţi. Pornind de aici, Cristian Fulaş construieşte un roman ambiţios, alternând diverse registre stilistice, imbinând ingenios naraţiunea cu meta-naraţiunea dar, mai ales, depănând o povestire fluentă, condusă de la început la sfârşit cu o o siguranţă aproape înspăimântătoare. Efectul de autenticitate este copleşitor.”- Octavian Soviany
“Dragă Cristian, ţi-am citit cartea şi după primele 40 de pagini am fost cuprins de un sentiment de NGOASĂprofundă. Mi s-a făcut foarte rău şi mă simţeam ca după un leşin din care ieşisem cu remuşcări şi conştiinţa făcută ferfeniţă. Să nu mă înţelegi greşit, cartea este impecabil scrisă, alertă, vie, radiografiază verosimil şi expresiv partea întunecată a boemei bucureştene, sondează cu fineţe şi autenticitate psihicul alcoolicului, cu toată confuzia, demenţa şi violenţa sa construind o atmosferă densă şi apăsătoare din care dispare orice lumină lăsând loc disperării şi neputinţei. Poate tocmai aici este impasul, am intrat nepregătit în lectura acestei cărţi traumatice, jurnal fictiv al dezintegrării, am început naiv, la nivelul 0, acela al lecturii de identificare şi, deşi nu am experimentat niciodată pe viu la intensitatea aceasta experienţele narate, acestea mi s-au transmis direct în subconştient transformându-mă într-o legumă neputincioasă şi obscenă în slăbiciunile ei. Am urmărit până la final destinul personajului tău în încercarea, mereu ratată, de echilibrare, cu toate renunţările, sevrajele, halucinaţiile, delirurile şi recidivele sale. M-a copleşit şi la final am rămas cu acelaşi gust amar în gură, cu acelaşi tremur, cu aceeaşi dezorientare şi senzaţie de gol în creier, piept şi stomac. Poate acestea sunt cele mai limpezi indicii că avem în faţă o carte bună, una care te somează la auto-sondare şi te răscoleşte până în straturile cele mai sumbre ale subconştientului. “- Cosmin Perţa
