Luni, 2 martie 2015, începând cu ora 18.30, în librăria Cărtureşti Mercy (Timișoara) ne întâlnim cu vulpea liberală, cu lupul moralist, cu leul vânător şi boul împărat, cu drumeţi plecaţi prin lume, cu musca care, chipurile, se întoarce obosită de la arat, cu boieri şi stăpânitori de tot felul, însă mai puţin cinstiţi, şi cu multe alte personaje care alcătuiesc lumea moralizatoare a fabulelor româneşti. Le vom cunoaşte în forma desenată, prin intermediul ilustraţiilor realizate de Livia Coloji pentru antologia publicată la începutul anului trecut de către Editura Cartea Copiilor. Aceasta cuprinde o selecţie de 17 fabule semnate de Gheorghe Asachi, Anton Pann, Alecu Donici, Grigore Alexandrescu, George Topîrceanu, iar ilustraţiile ei au fost recent distinse cu o menţiune din partea IBBY Moldova la Târgul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret din Chişinău.
Livia Coloji lucrează ca ilustrator liber-profesionist de aproape 10 ani ilustrând, printre multe altele, şi peste 15 cărţi pentru copii. Cartea va putea fi achiziţionată din librărie, iar expoziţia se va deschide cu o sesiune de autografe desenate de ilustratoare.