Joi, 12 februarie 2015, o clădire-monument din centrul istoric al Bucureștiului își redeschide ușile după un sfert de secol. Cărtureşti Carusel vă aşteaptă să redescoperiţi inima oraşului într-o călătorie prin “Caruselul luminii” – cum a fost supranumit edificiul Chrissoveloni de pe Lipscani, 55. A doua supantă a librăriei-manifest este un spaţiu dedicat artei contemporane, cu un program expoziţional propus de Aiurart alcătuit din selecţii curatoriale retrospective, deopotrivă adecvate amplasării în această agora şi relevante pentru istoria artei recente. Cu ocazia deschiderii librăriei, va putea fi vizitată expoziția #intro/extro/retrospective, Suzana Dan. Expoziția este organizată de Aiurart Contemporary Art Space şi UNREST/BUCHAREST.
Un discurs retrospectiv asupra vizualității unui artist activ conține o doză puternică de auto-critică și asumare. „A privi în urmă” înseamnă a privi înăuntru, a deveni propriul tău judecător, a alege între o formă de bine și o formă de rau, pur aparente. Acest proces reprezintă un act de asumare a identității și mai puțin un act de poziționare a unei arte. Reprezintă un exercițiu de auto-expunere, nu de expoziție. Fraza vizuală însumează icoane și simboluri ale unor momente în care amprenta biografică a devenit pânză, iar pânza, o marcă a biografiei. Constructul acestor naturi proprii, hiper-estetice, cu personaje suprarealiste, în formule de pop, kitsch sau primitivism, corespunde cu natura interioară, schizdoidă și artificială, a unui paradis butaforic. Formula plastică hiperlucidă, atent distribuită și controlată în detaliu, propune mai mereu un mesaj critic la adresa simbolurilor sociale și culturale. Urâtul este plasat nu în estetica mediului picturii, ci în subiect, în concepție. Fapt care poziționează această lume într-un context activist, de intervenție, în care arta capătă valențele unui mediu care transmite statement-uri sociale emoționale, poetice, mai puțin politice. Oglinda autocritică și ironică a acestei lumi post-utopice rămâne cadrul unitar și constant din spatele imagisticii generale a Suzanei Dan din ultimii 15 ani.
Cu un umor roz și emotiv, într-o lume profund tactilă, suntem plasați între profund abrziv și sublim, între isterie și euforie, între punk și romance. Suzana Dan propune o privire retrospectivă însoțită de un zambet în colțul gurii. Nu privim o serie de imagini care semnifică, ci o serie de statement-uri vizuale care amplifică tabuuri sociale, civice sau culturale. Rădăcinile acestui spirit activist trebuie mereu localizate în spațiul lor originar, sfârșitul primei decade de după ’89, sacrificate în noaptea anilor 2000. Acea lume desprinsă, rămasă fără nicio formă de autoritate, fără o viziune asupra sinelui, care părăsea greoi și lent un mediu toxic și autoritar, pășind într-un haos nou, șocant, imoral, profan. Printre formulele plastice impulsive și expresioniste ale congenerilor de generație, Suzana Dan se regăsește natural în filonul feminității și feminismului, teme supreme tabu în orice cultură de fond bizantin. Ceea ce imprimă o anume particularitate hipersensibilă, exotică și erotică întregii vizualități, fie că subiectul e tabu sau nu.
Astăzi, la jumatatea celei de-a treia decade de după jocul din ‘89, impactul vizual, șocul și orice alte forme de libertate și eliberare vizuală sunt la îndemâna artelor și tinerilor artiști activi și activiști în spațiului public. În această nouă atmosferă și nouă eră ocupată, vizualitatea plastică zvâcnită după anii 2000 emană semnificații culturale, sociale și estetice pornite dintr-un spirit critic ascuțit și viu, cu mult mai radical și real față de cel al artei de astăzi. Energia debordantă, umorul acidulat până la absurd, iconografia care poate mișca mentalități, răsturnarea așteptărilor și atingerea limitelor adevărului, introspecția și autocritica, toate acestea ar putea fi adevăratele surse de inspirație și pentru noile arte și noii artiști din prezent. – Silviu Padurariu, UNREST/BUCHAREST
