Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, orele 11 (în incinta Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu”, Sala „B. P. Haşdeu”), Societatea pentru Cultură şi Literatură Română Bucovina – Filiala Iaşi a organizat o foarte interesantă „Amiază Culturală Bucovineană”, ediţia a LXI-a, avându-l invitat pe domnul prof. univ. dr. Mandache Leocov, care a prezentat expunerea: „EMILIAN ŢOPA şi GRĂDINA BOTANICĂ din IAŞI”, urmată de lansarea volumului de versuri „Iubiri pustii” (2014), al poetului ieşean Andrei Patraş, cu o frumoasă prezentare realizată de poetul şi criticul literar Marius Chelaru. Moderatorul activităţii a fost însuşi preşedintele Filialei Iaşi al Societăţii, domnul Liviu Papuc.
Iniţiativa Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română Bucovina – Filiala Iaşi este meritorie în primul rând pentru că evocarea unei personalităţi de valoarea prof. univ. dr. Emilian Ţopa (1900-1987), poate avea un rol benefic în corectarea unor greşeli privind protecţia mediului înconjurător, la nivel local, şi mai cu sârg, la nivel naţional.
Emoţia evocării unei personalităţi a ştiinţei botanice româneşti de secol al XX-lea, prof. univ. dr. EMILIAN ŢOPA, a dominat numeroasa asistenţă, care, în mare, cunoştea puţine date de esenţă despre acest român, „pribeag în ţara lui”, la 110 ani de la naşterea sa.
Distinsul profesor univ. dr. Mandache Leocov, deţinător al unor pagini manuscris, ce au aparţinut profesorului evocat, a surprins plăcut auditoriul prin informaţii inedite sau foarte puţin cunoscute din viaţa şi activitatea omului de ştiinţă Emilian Ţopa, despre care reţinem:
S-a născut la 9 februarie 1900, în comuna Cuciurul Mare (Cernăuţi), acolo unde a şi absolvit clasele primare. A urmat Liceul şi Facultatea de Ştiinţele Naturii la Cernăuţi, obţinând doctoratul în ştiinţele, în 1939, la Montpellier (Franţa), sub îndrumarea prof. J. Braun-Blanquet. Va profesa, în Cernăuţi, mai întâi în învăţământul preuniversitar, apoi în mediul universitar, iar după război se va stabili în România.
Numele profesorului Emilian Ţopa rămâne înscris în Istoria Biologiei României Mari, prin substanţiala sa contribuţie, nu numai ca director, organizator şi coordonator al Grădinilor Botanice din Cernăuţi, Cluj şi Iaşi, ci ca specialist cu vaste cunoştinţe de filogeografie. La Iaşi, prof. Ţopa a predat Cursul de Botanică Farmaceutică, la Facultatea de Farmacie. La Cluj şi la Iaşi, ca director al Grădinii Botanice, s-a preocupat de îmbogăţirea şi diversificarea colecţiilor de plante.
În viziunea profesorului Mandache Leocov, director (să reţinem) neremunerat, în perioada 1973-1990, istoria Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iaşi înregistrează şase faze de evoluţie, pe care le-a descris minuţios. Însă, reţinem, bazele primei Grădini Botanice din Iaşi datează din anul 1856, din iniţiativa medicului şi botanistului Anastasie Fătu (1816-1886), un recunoscut „filantrop” şi iubitor de cultură, care a dăruit la acel timp, zece mii de galbeni numai pentru cumpărarea terenului. Despre acei primi paşi în conturarea unui spaţiu de experimentare şi cercetare ştiinţifică, au formulat aprecieri, la 1865, Gh. Asachi şi Ion Ionescu de la Brad.
De-a lungul timpului, s-au derulat mai multe proiecte şi mai multe locuri de amplasare a Grădinii, până se va decide, definitiv, spaţiul iniţial, cel din Copou. Şi cum Universitatea Iaşi era în febra pregătirilor Centenarului Universităţii, în 1960, este solicitat, de la Cluj, profesorul Emilian Ţopa, care până la pensionarea sa, în 1975, a depus un efort supraomenesc pentru „desţelenirea şi înnobilarea” „covorului vegetal” al Grădinii. Aşadar, pe drept cuvânt, profesorului Ţopa i se atribuie titlul de ctitor al Grădinii Botanice din Iaşi.
Sub directa sa supraveghere, s-au plantat diverse specii de plante şi s-au construit: pavilionul administrativ, complexul de sere, un vast ierbar, biblioteca etc. În timpul directoratului său, Grădina Botanică din Iaşi avea relaţii de colaborare cu peste 640 de Grădini Botanice din lume. Biografia cercetătorului Emilian Ţopa însumează un număr însemnat de studii ştiinţifice extrem de valoroase şi astăzi. A fost un ecologist, în adevăratul sens al cuvântului, promovând ocrotirea naturii, şi amintindu-ne, în acest sens, că în timpul lui Ştefan cel Mare, protejarea mediului înconjurător era Lege.
Cei care sunt responsabili de destinele florei şi faunei României mileniului III ar trebui să preia modelul Slăvitului Ştefan, când în Bogdania „peisajul moldovenesc se bucura de un regim de protecţie foarte sever”, nota profesorul Emilian Ţopa, la 1934. Iar într-un volum de Legende, Gh. Chiper Dinograncea povesteşte că „la o judecată, Voievodul Ştefan a dispus ca pentru un nuc doborât, samavolnic, uşuraticul şi nechibzuitul făptaş, să sădească 100 de puieţi de nuc…”
Şi ne întrebăm şi noi, timid, câţi copaci au plantat cei care au decis uciderea Codrilor României?!? Se simt cumva responsabili pentru diversele calamităţi naturale, înregistrate din 1990 şi până în prezent?!?
În încheierea expunerii domniei sale, profesorul Leocov aduce un omagiu aceluia care a ctitorit actuala Grădină Botanică din Iaşi şi care îşi doarme, liniştit şi împăcat somnul de veci în cimitirul „dintre vii”, în apropierea locului pe care l-a ocrotit în ultima parte a vieţii sale, până când sufletul i-a plecat la Domnul, pe data de 10 februarie 1987, şi de la care se păstrează versurile acestui Epitaf:
„O vraci al florei minunate
Ce-ai făurit frumoasele grădini
Pe sol de golişti ori de spini
Şi parcuri fermecare
Care-au sădit o floare-n loc de mărăcini
Ţie, cu drag, mă-nchin!”
Livia Ciupercă
