Zoe Petre este istoric, publicist și om politic român. În perioada 1990-1996 a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București. Între 1996-2000, în mandatul Emil Constantinescu, a îndeplinit funcția de consilier prezidențial pentru politică internă și externă. A publicat numeroase lucrări şi studii ştiinţifice, printre care: Commentaire aux Sept contre Thebès d’Eschyle (en collaboration avec Liana Lupaş), Les Belles Lettres, Paris (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1981) – pentru care a obţinut Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române), Civilizaţia greacă şi originile democraţiei (Bucureşti, 1993), Societatea greacă arhaică şi clasică (texte antice traduse şi comentate) (Bucureşti, 1994), Cetatea greacă, între real şi imaginar (Bucureşti, 2000), Vârsta de bronz (eseuri) (Bucureşti, 2000), Practica Nemuririi. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi (Iaşi 2004). De asemenea, a publicat peste 100 de studii ştiinţifice şi comunicări la congrese şi colocvii internaţionale. Pentru agențiadecarte.ro, scriitorul și jurnalistul Alexandru Petria a purtat un dialog cu Zoe Petre, despre cea mai recentă carte a sa, “Toamna căpitanului“, apărută la editura Adenium, dar și despre alte subiecte.
Alexandru Petria: – Doamna Zoe Petre, ce ar trebui să ştie cititorii despre ultima dumneavoastră carte apărută la editura Adenium, “Toamna căpitanului“ ?
Zoe Petre: – Cea mai recentă, sper, nu și ultima.
– Normal.
– Lăsând gluma de-o parte, ar trebui să fie preveniți de faptul că, în esența ei, este o analiză foarte critică a regimului Băsescu. Am încercat, atât în cele câteva articole publicate în ziarul Ziua în 2009, atunci când ziarul încă mai apărea tipărit, cât și în anii care au urmat, pe blogul meu, Fragmentarium, să explic cât mai clar de ce m-am situat de la bun început în opoziție față de ideile și de modul de comportament al lui Traian Băsescu, mergând până la susținerea activă a demiterii lui în 2012. Dincolo de aspecte exterioare, am și acum trei mari obiecții față de modul în care a exercitat Traian Băsescu cea mai înaltă magistratură a statului român: perseverența în a suscita cât mai multe conflicte în societate și atitudinea constant insultătoare față de oricine îl contraria; pretenția de a lupta contra comunismului și a fostei securități din partea cuiva bănuit și de grave acte de corupție, și de legături cu fosta securitate; în fine, instituirea de facto a unui regim “putinist”, în care guvernul este votat de parlament, dar nu răspunde decât în fața președintelui țării. În ce privește politicile concepute și puse în operă de Traian Băsescu, voi enunța altele trei, pentru simetrie: nu am acceptat încercarea de a impune o legislație care conceda serviciilor de informații drepturi inacceptabile într-o democrație, inclusiv dreptul de a ancheta; nu am acceptat politica nediscriminată de austeritate, care a lovit direct în serviciile publice, și nici corolarul acesteia, un darwinism socio-politic anti-european și anti-democratic. Sper ca, în actuala conjunctură, niciunul dintre aceste motive de disidiu să nu se mai regăsească; evident, aș fi fost ceva mai încrezătoare dacă această conjunctură nu ar fi oferit complicilor lui Traian Băsescu șansa unei reîncarnări. Dar măcar să trecem din era vulgarității mahalagești în cea a decenței. Nu mi-ar displăcea să mă plictisesc nițel, destul ne-am distrat un deceniu.
– Cum se împacă istoricul cu publicistul, în ce vă priveşte?
– Dacă nu aș fi istoric, educat să descifrez critic trecutul, probabil că nu aș fi îndrăznit să emit judecăți critice asupra prezentului. Cum îi spuneam unui coleg cândva, eu sunt educată să pun la îndoială spusele lui Herodot și Tucidide, cum vrei să cred tot ce-mi povestiți voi?
– Aţi făcut şi faceţi politică, indirect prin ceea ce scrieţi acum. V-aş provoca să vorbiţi despre femeile din politică. Punctual, în cea de la noi.
– Punctual, de acord. Nu pot însă să nu încep prin a spune că am avut șansa de a întâlni doamne care își făcuseră din politică o meserie și care au vădit o excepțională calitate intelectuală și umană. La noi, există femei politician cu foarte multe calități și care s-au consacrat cu devotament și cu multă decență interesului public: v-aș aminti, din primii ani de după revoluție, pe Dna Țețu, senator liberal, din păcate dispărută, ca și Mariana Stoica, parlamentar și ambasador; sau pe Dna Smaranda Dobrescu, parlamentar social-democrat și ministru al Muncii, încă activă cu prea multă discreție. Din păcate, presa nu e sensibilă la asemenea calități, chiar dacă le cere mereu politicienilor de ambe sexe. Cândva răsfățată de mass-media, Mona Muscă a intrat într-un con de umbră, deși e o persoană talentată și pasionată de politică.
Mai aproape de noi, două doamne cu mare vizibilitate – una europarlamentar și fost ministru al justiției, cealaltă – șef de partid, parlamentar și iarăși fost ministru, au candidat pentru funcția de președinte al României cu mai multă vizibilitate decât cele câteva predecesoare din anii trecuți. Personal nu am afinități cu niciuna dintre aceste doamne, dar, dincolo de asta, față de dna Macovei care a avut o conduită de om politic, dna Udrea a continuat să-și exploateze feminitatea ca pe principala sa zestre politică, ceea ce riscă să o transforme în obiect. Mai interesant, avem poate acum perspectiva unui viitor prim ministru de gen feminin, în persoana dnei Gorghiu, co-președinte al PNL. Eu aș fi sperat la o lume politică în care doamnele să contribuie la binele public în mod firesc și fără a fi definite înainte de toate ca femei, cam cum am reușit, de bine, de rău, să funcționăm în lumea academică, dar se pare că mai e drum de parcurs până atunci, și că atitudinile macho prevalează încă asupra corectitudinii politice.
– Volume în lucru, în afara cărţii noastre de convorbiri…
– Am mai multe perspective posibile, dar încă mă răsfăț ezitând între ele. Cred totuși că va trebui să mă decid pentru o carte de specialitate, nu mai pot conta, ca pe vremuri, că o să-mi ajungă timp pentru toate.
– Care vă sunt dorinţele pentru 2015?
– Să-mi păstrez judecata limpede și umorul, să fim sănătoși – ai mei și, măcar de dragul lor, eu însămi – și să petrec cât mai mult timp în preajma lor, cum i se cuvine unei venerabile bunici.
