Editura Minerva, în colaborare cu Libraria Cărturești și Academia Româno-Australiană pentru Cultură și Știință, anunță ultima etapă a turneului de lansare a celei de a doua ediții, revizuite și adăugite a volumului TESTAMENT Antologie de poezie română modernă/ Anthology of modern romanian verse, în traducerea poetului australian de origine română, Daniel Ioniță, în colaborare cu prof. Dr. Daniel Reynaud, Eva Foster și Rochelle Bews. După ce a avut loc lansări la Brasov si Cluj, volumul va fi lansat și la București, marți, 27 ianuarie 2015, ora 18.30, la Librăria Cărturești (Str. Pictor Verona, lângă Cinema Patria).
Nu vă invităm să luați parte la o simpla lansare, ci la un spectacol al poeziei, pe care veți avea prilejul să o ascultati în lectura poetilor, recitată de actori, pusă pe muzică și interpretată de cântăreți folk consacrati: Nicu Alifantis, Adrian Ivanițchi, Andrei Păunescu, într-un real dialog al chitarelor.
Din volum nu lipsesc versurile niciunuia dintre marii poeți, începând cu: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, Octavian Goga, George Bacovia, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Radu Gyr, Miron Radu Paraschivescu, Ștefan Baciu, Stefan Augustin Doinaș, Leonid Dimov, Nora Iuga, Nichita Stănescu, Nicolae Labiș,Cezar Ivănescu, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Horia Bădescu, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Daniel Bănulescu și mulți alții – 93 de poeți și 125 de poezii.
Autorul antologiei și, totodată, traducătorul cu cel mai mare aport la întemeierea acestei cărți, Daniel Ioniță, a plecat din România în 1980 și din 1989 locuiește în Australia, la Sydney, unde este profesor de psihologie, la Faculty of Business at the University of Tehnology.
A început să traducă poezie după ce, revenind pentru o vacanță de vară, în țară, a căutat, în librării, volume de literatură în limba engleză . Dorea să-i familiarizeze pe copiii și nepoții săi cu literatura noastră. A găsit putine cărți în traduceri care nu redau nici pe departe adevărata valoare a unor scriitori mari. Avea de ales între a se lamenta și a purcede la a traduce el însuși.
De la traducerea ca amator, la statutul de profesionist al tălmăcirii textului poetic a fost un drum dificil, dar care a fost parcurs cu tenacitate, chibzuință și, mai ales, cu o imensă bucurie de a solicita și de a asculta sfaturile unor critici literari de anvergură, cum sunt Alex Ștefanescu și Nicolae Manolescu, dar și ale unor poeți, ei înșiși implicați în domeniul traducerilor.
Ce altă dovadă a succesului ar putea fi adusă, dacă nu o ediție nouă și mult mai amplă?!