Luni, 26 ianuarie 2015, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor, reunit sub conducerea domnului preşedinte Nicolae Manolescu, a avut pe ordinea de zi, între altele: informarea privind situaţia curentă, contractuală, a Casei Vernescu, a Hotelului Unique, a tarifelelor Casei Scriitorilor de la Neptun în sezonul estival, cu decizia ca acestea din urmă să se menţină la nivelul anului trecut. (Regularizarea contractului privind Casa Vernescu este în curs, la Hotel Unique contractul decurge normal.) Alte subiecte, tratate punctual: Protocolul cu ICR privind difuzarea revistelor Uniunii în străinatate, analizarea Reglementărilor privind editarea revistelor USR pe anul 2015.
CD decide ca din fondurile de cotizaţii se fie finanţate proiecte şi programe ale filialelor, şi – la solicitarea preşedinţilor de filiale – să se acorde şi premii; se votează în unanimitate acordarea indemnizaţiei de merit poetului Ion Mureşan; sunt clarificate aspecte legate de administrarea Editurii Cartea Românească, colaborarea cu Polirom, se decide asupra actualizării grilei de salarizare a angajaţilor USR, asupra indemnizaţiilor preşedinţilor de filiale, pe baza unor criterii de evaluare (mărimea şi activitatea respectivei organizaţii.) Se aprobă solicitarea din partea Filialei Bucureşti-Critică, Eseistică şi Istorie Literară de cazare a invitaţilor la Colocviul anual de critică, în martie 2015.
In final, CD decide să precizeze că Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, care se acordă la Botoşani, nu este un proiect USR. Uniunea Scriitorilor nu are nici un fel de implicare în organizarea şi finanţarea Premiului sau în selecţia candidaţilor. Domnul Nicolae Manolescu participă la Juriu în calitatea sa de critic literar, nu în aceea de preşedinte USR. (De altfel, este membru în Juriu înainte de a fi preşedinte al Uniunii.)