Stăm cu privirea aţintită spre marile centre culturale – Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara – dar pierdem din vedere că şi prin alte localităţi, de mai mică notorietate, se întâmplă evenimente culturale de importanţă majoră, cu participarea unor cunoscute personalităţi din ţară şi cu antrenarea unor oameni ai locului, intelectuali mai puţin cunoscuţi, poate chiar anonimi, dar care încearcă să marcheze locul cu propriile lor zbateri şi înfiorări spirituale. De regulă, aceste evenimente episodice sunt semnalate în presa locului, de unde lumea ia cunoştinţă de ele, le citeşte, le apreciază, le comentează, dar după trei zile sunt uitate, entuziasmul potolit şi emulaţia consumată. Peste câteva decenii nu-şi mai aduce nimeni aminte de ele. Adunarea lor într-o alcătuire livrescă ar fi o soluţie şi o formă de a restitui memoriei locului zbaterea unui anumit interval al evoluţiei sale. Exact acest lucru îl realizează Viorel Burlacu în recenta sa alcătuire Memoria hârtiei (Editura Performantica, Iaşi, 2014). A adunat în această carte toate, sau aproape toate ştirile, reportajele şi interviurile din ultimile decenii de viaţă culturală tecuceană şi le restituie cititorilor, într-o formulă livrescă.
Cât de importantă este această operaţie de îmbuchetare a consemnărilor uzuale despre viaţa culturală a Tecuciului şi restituirea lor memoriei locului? Fireşte că este, din mai multe puncte de vedere. În primul rînd pentru că dă seama, peste ani, despre viaţa culturală a locului într-un interval de timp bine delimitatat. Cine nu şi-ar dori o asemenea carte despre viaţa culturală a urbei activată, să zicem, în intervalul 1850-1900, când era la modă aşa-zisa rotativă guvernamentală? Sau pentru intervalul 1900-1940, când Europa a fost zguduită de războaiele balcanice, cu participare românească, şi de cele două conflagraţii mondiale? Din păcate, nu avem asemenea alcătuiri şi cercetătorii sunt nevoiţi şă răscolească colecţii şi să răsfoiască arhive pentru a reconstitui cât de cât frământările şi tot zbuciumul acelor epoci.
În al doilea rând, pentru că elimină din start ideea unui hiatus în devenirea spirituală a Tecuciului. Dimpotrivă, în deceniile circumscrise de această alcătuire livrescă au avut loc evenimente culturale de neîndoielnică importanţă naţională şi cu concretizări lăudabile. Bunăoară, au continuat ediţiile Festivalului de poezie Costache Conaci şi s-au instituţionalizat colocviile de Filozofie Ion Petrovici, care adună la un loc gânditori de notorietate indiscutabilă, pentru a galvaniza efigiile unor gânditori români, mai puţin editaţi în secolul nostru, tulburat de prescripţii ideologice imperative.
Cine-şi mai aduce aminte, bunăoară, că oraşul Tecuci a fost înfrăţit cu oraşul Douai, din Franţa şi că primarul urbei franceze, Jacques Mercier, a fost oaspetele oraşului Tecuci? Oraşul nostru, spunea oaspetele francez cu acest prilej, este deja înfrăţit cu patru oraşe din Belgia, Germania, Anglia, SUA şi are relaţii privilegiate cu un orăşel din Polonia. Lista ar putea fi completată cu oraşul Tecuci. Dorim o relaţie privilegiată cu oraşul dumneavoastră, care ar putea avea puncte convergente în domeniul cultural, economic, sportiv şi în probleme ale mediului înconjurător (p.71). Din nerfericire, nici această iniţiativă, ca multe altele, n-a fost întreţinută, cultivată şi continuată cu dovezi evidente de colaborare eficientă şi pe termen lung. Cunoscuta inerţie şi lâncezeală românească şi-a găsit forme de exprimare şi în administraţia Tecuciului.
Oricum, subliniem apăsat importanţa cărţii semnată de Viorel Burlacu şi cred sincer că va fi citită cu interes de toţi cei interesaţi de Tecuci şi de devenirea sa spirituală.
Ionel Necula
[…] „Memoria hârtiei„, un titlu ce trimite din start cu gândul la „apuse vremi”, obligându-ne să recunoaştem că trecutul nostru recent devine prea repede istorie, este un volum de fapte. Faptele despre care autorul s-a străduit să scrie, să transmită la radio, să alerge după interlocutori cu nedumeririle sale şi ale celorlalţi. A consemnat sărind dintr-un domeniu în altul, cu aviditatea curiozităţii unui om inteligent, care vede şi căruia nu-i vine a crede. Pentru că, dincolo de relatare, se surprinde adeseori tristeţea sau inocenta perplexitate a celui care spera altceva. […]