Joi, 18 decembrie 2014, ora 21.00, în InSpayer Bistro (Str. Batiştei nr. 24 A), formația Jazzappella va lansa albumul de colinde a cappella intitulat, simplu, „De Crăciun”. Jazzappella le face o surpriză fanilor, pasionaților de muzică jazz și a cappella din România și, totodată, celor care își doresc să asculte un album original de Crăciun. Albumul „De Crăciun” conține zece piese, aranjamente a cappella ale unor cântece celebre de Crăciun („White Christmas”, „Jingle Bells”), colinde vechi redescoperite din folclorul românesc și unguresc și compoziţii originale ale membrilor formației. Sonoritățile albumului ating graniţele genurilor jazz, world-music şi muzică tradiţională, promovând un sunet cu totul inedit între albumele de colinde de pe piața muzicală românească.
Singura formaţie de jazz a capella din România, în cei trei ani de existență, a susținut zeci de concerte cu sălile pline în țară dar și în străinătate, formându-şi repede un public fidel care aștepta cu nerăbdare o apariție discografică.
Jazzappella este un grup ce promite cu fiecare concert depasirea limitelor pe care vocea umana le poate atinge. Șase muzicieni, fiecare venind dintr-un univers muzical diferit, creează împreună sonoritatea inedită care conferă nota specifică formației Jazzappella: Ana-Cristina Leonte, Ana Băncescu, Elena Moroșanu, Zoltán András, Bogdan Tudor și Mihail Grigore.
În seara lansării, Jazzappella va interpreta cântecele de pe album, împreună cu alte câteva titluri din repertoriul trupei.
Intrarea se va face începând cu ora 21:00, iar biletul va costa 15 lei – un bilet de intrare la un preț simbolic pentru a le permite fanilor să cumpere albumul „De Crăciun”, un cadou pentru ei și pentru cei dragi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă.
Rezervări la nr.: 0732 867 839 InSpayer Bistro