spot_img

Simpozionul național “Artă, societate și cultură în România interbelică”, la Muzeul de Artă Timișoara

În perioada 5-7 noiembrie 2014, Muzeul de Artă Timișoara este gazda primei ediții a Simpozionului național “Artă, societate și cultură în România interbelică”. Miercuri, 5 noiembrie 2014, ora 17.30, va avea loc vernisajul expoziției “Artă bănățeană în perioada interbelică”, iar joi, 6 noiembrie 2014, ora 17.30, va avea loc vernisajul expozițiilor permanente “ Arta din Banatul istoric”. Miercuri, 5 noiembrie 2014, la Palatul Baroc, din Piața Unirii nr. 1, Timișoara, va avea loc deschiderea simpozionului. Vor participa președintele CJ Timiș, Titu Bojin, alături de prof. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara și de prof. Adrian Cioroianu, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității București. Pe parcursul celor trei zile ale simpozionului, acad. Răzvan Theodorescu, prof. Adrian Cioroianu, prof. Ruxandra Demetrescu și alți 30 de invitați din București, Sibiu, Iași, Cuj, Arad, Timișoara sau Lausanne (Elveția) vor dezbate public teme privind arta, arhitectura, literatura, istoriografia, publicistica, politica sau societatea românească între cele două războaie mondiale.

Simpozionul este susținut de expoziția Artă bănățeană din perioada interbelică, concepută și organizată de muzeograful Marius Cornea, ce oferă publicului vizitator o imagine asupra vieţii artistice din Banat în perioada dintre cele două războaie mondiale. Expoziţia cuprinde lucrări care redau debutul modernităţii româneşti, aparţinând unor artişti de marcă precum Julius Podlipny, Varga Albert şi Ferdinand Gallas. Mutarea Şcolii de Arte Frumoase de la Cluj la Timişoara şi prezenţa profesorilor Alexandru Popp, Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Anastase Demian și Romul Ladea stimulează creația artistică bănăţeană. În această perioadă se remarcă reprezentanţi  ai constructivismului, expresionismului şi postimpresionismului. Amintim aici naturile statice realizate de Emil Lenhardt, marinele lui Corneliu Liuba, peisajele lui Ion Isac şi portretele executate de Krausz Albert. Expoziţia cuprinde lucrări de pictură, grafică şi sculptură din Banat din perioada interbelică, din colecţiile Muzeului de Artă Timişoara și din colecții private.

“Simpozionul Artă, societate și cultură în România interbelică se adresează cercetătorilor preocupați de înnoirea discursului privind afirmarea fenomenului artistic și cultural românesc în context european. Tema vizează cercetări de istoria artei, istorie socială, studii culturale. Sînt invitați muzeografi-cercetători și profesori din domeniile artelor, științelor umaniste și științelor social-politice. Studiile vor releva maniera în care arta, muzica, arhitectura, instituțiile de cultură, publicațiile, consumul produsului artistic în ansamblu contribuie la interpretarea faptelor. Un interes aparte intenționăm să-l acordăm prezentării contextului social-politic în care s-au manifestat oamenii, comunitățile, instituțiile românești în anii interbelici, respectiv cum au funcționat relațiile local-național, respectiv național-universal. Simpozionul va urmări o abordare inter- și transdisciplinară, emanciparea de sub influența paradigmei romantice l’art pour l’art care a dominat decenii de-a rîndul cercetările de istoria artei și de istoriografie din România. Arta și societatea sunt conceptualizate interdependent. Arta – fenomen social, mijloc de conceptualizare și de redare a structurii de gîndire, a sensibilităților umane, a Weltanschauung-ului vremii, mod de transmitere a sacrului și a profanului, a ideologiei, a simbolurilor și a realităților social-politice dintr-un anumit context istoric. Socialul – sursă de inspirație a artistului, obiect și subiect al creației, văzut ca reprezentare a realității prin concepte abstracte.” , a declarat prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara.

Program:

Miercuri – 5 noiembrie 2014

17:00 -17:30    Cuvânt de deschidere:

Titu BOJIN, Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş

Victor NEUMANN, Directorul Muzeului de Artă Timişoara

Adrian CIOROIANU, Decanul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti

17:30-18:30 Vernisajul expoziției ARTĂ DIN BANATUL INTERBELIC. Prezintă:

Marius CORNEA (Muzeul de Artă Timișoara)

18.30 – 19.15 Concert de muzică clasică oferit de studenţii Facultăţii de Muzică,

Universitatea de Vest din Timişoara

19:15-20:00  Cocktail

Joi – 6 noiembrie 2014

Sesiunea 1,  Moderator: Marcela OPRESCU

09:00-09:20     Anda-Lucia SPÂNU (Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu):

Istoriografia interbelică privitoare la imaginile istorice ale oraşelor României

09:20-09:40     Marius CORNEA (Muzeul de Artă Timişoara): Între vizibil şi invizibil:

colecţionari de artă din Timişoara interbelică

09:40 -10:00    Dezbatere

10:00-10:20     Pauză de cafea

Sesiunea 2, Moderator: Victor NEUMANN

10:20 -10:40    Diana Iuliana BARBU (Patriarhia Română, Sectorul Cultură şi Patrimoniu Religios): Arta religioasă în perioada interbelică

10:40-11:00     Călin STEGEREAN (Muzeul de Artă Cluj-Napoca): Receptarea avangardei în România interbelică

11:00- 11:20    Gudrun-Liane ITTU (Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu): Arta plastică a germanilor din România între 1930 – 1944

11:20-11:40     Dezbatere

11:40- 12.00    Pauză de cafea

12:00 -13:00    Conferința cu titlul: Fundaţiile Regale și rolul lor în cultura României interbelice susținută de acad. Răzvan THEODORESCU (Academia Română):

13:00 -14:00    Prânz-bufet (Muzeul de Artă Timişoara)

Sesiunea 3, Moderator: Călin STEGEREAN

14:00 -14:20    Zoiţa-Nicoleta PANCIU (Universitatea de Arte Vizuale şi Design ,,George Enescu” Iaşi): Interferenţe interdisciplinare între sculptura lemnului şi ornamentarea architecturală a motivelor decorative din Ţinutul Maramureşului

14:20 -14:40    Diana DOCHIA (Anaid Art Gallery, Bucureşti): Conceptul de colecţionar de artă în România interbelică

14:40 -15:00    Adrian SZAKACS (Muzeul de Artă Timişoara): Arta reflectată în Revista Institutului Social Banat-Crişana 1933 – 1946

15:00 -15:20    Dezbatere

15:20 -15:50    Pauză de cafea

Sesiunea 4, Moderator: Adrian CIOROIANU

15:50 -16:10    Gabriel SZÉKELY (Facultatea de Arte şi Design Timişoara, UVT): Opţiuni stilistice în arhitectura interbelică din Banat

16:10 -16:30    Ramona ORBAN (Muzeul de Artă Timişoara): Învăţământul artistic din Banat. Activitatea       profesorilor Aurel Ciupe, Ioachim Miloia şi Julius Podlipny

16:30 -16:50    Trăilă Tiberiu NICOLA (Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Victor Babeş” Timişoara): Romulus Ladea, iniţiatorul şi fondatorul învăţământului universitar de arte vizuale din Banat

16:50 -17:10    Dezbatere

17:30- 18.30    Vernisajul expozițiilor permanente ARTA DIN BANATUL ISTORIC

Prezintă: Dorina PÂRVULESCU și Elena MIKLOSIK (Muzeul de Artă Timişoara)

Vineri – 7 noiembrie 2014

Sesiunea 5, Moderator: Ruxandra DEMETRESCU

09:00- 09:20    Claudia MANDI (Muzeul de Artă Timişoara): Ion Ţuculescu

09:20 -09:40    Constantin ITTU (Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu): Aspecte culturale din viaţa românilor ardeleni reflectate în ,,Telegraful Român” din Sibiu (1926-1928)

09:40 -10:00    Iulia ANGHEL (Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti): Imaginea femeii în România interbelică: revoluţia genului în artă şi ideologie

10:00 -10:20    Dezbatere

10:20 -10:50    Pauză de cafea

Sesiunea 6, Moderator: Gudrun-Liane ITTU

10:50 -11:10    Getta NEUMANN (Profesor, Geneva / Timişoara): Liceele evreieşti din Timişoara din perspectiva istorică şi memorialistică

11:10 -11:30    Cristina SIRCUŢA (Doctor în istorie, Arad): Femeile şi ,,cultura majoră” în România interbelică. Studii de caz: Hortensia Papadat-Bengescu, Cecilia Cuţescu-Storck, Lucia Sturdza Bulandra

11:30 -11:50    Anemari Monica NEGRU (Arhivele Naţionale ale României): Artă tradițională şi asociaţii feministe din România interbelică

11:50 -12:10    Dezbatere

12:10 -13:30    Prânz-bufet (Muzeul de Artă Timişoara)

Sesiunea 7, Moderator: Marius CORNEA

13:30-13:50     Radu PĂIUŞAN (Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, UVT): Activitatea Partidului Naţional-Popular în Banat în al doilea trimestru al anului 1947

13:50-14:10     Alexandru NĂSTASE (Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti): Influenţa socio-economică şi culturală a comunităţilor evreieşti în formarea României interbelice (1919-1938)

14:10-14:30     Florentina DOBROGEANU-IPSILANTE (Biblioteca Metropolitană Bucureşti): Biblioteci bucureştene în perioada interbelică–o perspectivă culturală

14:30 -14:50    Dezbatere

14:50 -15:10    Pauză de cafea

Sesiunea 8, Moderator: Radu PĂIUȘAN

15:10-15:30     Eusebiu NARAI (Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, UVT): Aspecte privind dezvoltarea comerţului în judeţul Severin în perioada 1918-1948

15:30 -15:50    Lucian ROBU (Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu): Problematici ale comunităţilor rurale din Munţii Apuseni în campaniile socio-medicale derulate de Comisariatul Munţilor Apuseni şi de Secţia Medicală a ASTREI între anii 1933-1938

15:50 -16:10    Lia Florica FAUR (Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş”, Arad): Luminişul secret al lui Camil Petrescu

16:10-16:30      Dezbatere

16:30-17:00      Pauză de cafea

Sesiunea 9, Moderator: Adrian CIOROIANU

17:00 -17:30    Ruxandra DEMETRESCU (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti): Avatarurile impresionismului în cultura vizuală din România interbelică

17:30-18:00     Victor NEUMANN (Centrul de Studii Avansate în Istorie/Univ. de Vest & Muzeul de Artă Timișoara), Artă, cultură și societate în Timișoara interbelică

18:00-18:20     Dezbatere

18:30   Plecare la Recaș (cu autocarul de la Muzeul de Artă Timişoara)

19:30-22:00     Cina la Cramele Recaş

22:00   Întoarcere de la Recaș la Timișoara cu autocarul

Program de lucru în perioada 5-7 noiembrie 2014

Miercuri, 5 noiembrie 2014, ora 10 – sfârşitul programului de simpozion

Joi, 6 noiembrie 2014, ora 8.30 – sfârşitul programului de simpozion

Vineri, 7 noiembrie 2014, ora 8.30 – sfârşitul programului de simpozion

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508