Miercuri, 5 noiembrie 2014, începând cu ora 17.00, la Librăria Book Corner ( Bd. Eroilor nr.15, Cluj Napoca) va avea loc o întâlnire cu poetul Mihail Vakulovski care își va lansa la Cluj volumul de poezie “Riduri”, apărut la Editura Casa de pariuri literare. Despre volumul “Riduri” vor vorbi la evenimentul de miercuri criticul Marius Conkan și poeții Ștefan Manasia și Ștefan Baghiu.
„Mihail Vakuloski este, cu siguranță, unul dintre cei mai activi scriitori din spațiul literar românesc. A publicat poezie, proză și teatru, a tradus opere esențiale din literatura rusă și coordonează, de peste un deceniu, revista „Tiuk” devenitã de-a lungul anilor una dintre cele mai vivace din România. La Brașov, Mihail Vakulovski este organizatorul Cenaklubului Tiuk care poate fi oricând așezat alături de Institutul Blecher, găzduit de Claudiu Komartin, sau de Nepotu’ lui Thoreau, tutelat la Cluj de Ștefan Manasia.”- Marius Conkan
„Ceea ce te copleșește întâi și întâi în cazul poezie lui Mihail Vakulovski este energia. Poezia sa degajă și răspândește, prin toți porii, forță, robustețe, putere, vitalitate și încredere, încredere nu numai în ce spune, ci în rolul și misiunea în general a poeziei și, în particular, a poeziei sale.”- Dumitru Crudu
Mihail Vakulovski – Născut pe 10 august 1972 în URSS, într-o familie de filologi (tatăl, Alexei, și fratele, Alexandru, sînt scriitori, iar mama, Sofia, este profesoară, ca și bunicii). În 1994 absolvă Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București (conducător științific: Nicolae Manolescu). Volume publicate: Nemuritor în păpușoi (poezie, Editura Arc, Chișinău, 1997; ediția a II-a, Editura Vinea, București, 2006) • Nicolae Manolescu (monografie, Editura Aula, Brașov, 2000) • Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie (poezie, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi, Biblioteca de Poezie, București, 2002) • TU, cu Alexandru Vakulovski (Biblioteca de Poezie, București, 2002) • Tatuaje (poezie, Editura Vinea, București, 2003) • odada (poezie, Editura Vinea, București, 2004; ediția a II-a, 2009) • Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supraviețuitorilor (în colab., istorie, Editura Polirom, Iași, 2004) • Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene (poezie, Editura Pontica, București, 2005) • ИЛЬ ПЛЁ (poezie, Biblioteca Argeș, Pitești, nr. 12, aprilie, 2006 ) • Autobiografie (poezie, Biblioteca Stare de Urgență, Chișinău, 2009) • nEUROCHIRURGIE (teatru, Editura Vinea, București, 2010) • Portret de grup cu generația „optzeci“ (Poezia) (critică literară, Editura Tracus Arte, București, 2010) • Tiuk! antologie de proză KLU (în colab. cu Alexandru Vakulovski, Biblioteca Revistei la Plic, București–Chișinău, 2010) • Tovarăși de cameră. Student la Chișinău (rockman, Editura Cartea Românească, București, 2011) • Zece basarabeni pentru cultura română. Interviuri cu tinerii dintre milenii (Editura Casa de pariuri literare, București, 2011) • Portret de grup cu generația „optzeci“ (Interviuri) (Editura Tracus Arte, București, 2011) • Biblidioteca (Editura Casa de pariuri literare, București, 2012). Fondator al revistei web Tiuk! k-avem kef (tiuk.reea.net) pe care-o realizează de peste zece ani împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski și Dan Perjovschi. Fondatorul și realizatorul CenaKLUbului TIUK!.