Vineri, 17 octombrie 2014, ora 19, la Centrul de Artă MORA (B-dul Elisabeta, nr 30, la parter, sector 5, Bucureşti), va avea loc Expoziţia CONCEPT – expoziţie de grup a nouă artişti aflaţi la început de carieră, căştigători ai apelului de propuneri de proiecte – concepte artistice, din cadrul programului MORA Emerging. Cei nouă artişti prezintă în această expoziţie şapte concepte realizate în tehnici diverse: desen, pictură, colaj, instalaţie, video.
Explorând subiecte variate, dela căutări şi descoperiri personale până la comemorări istorice, rememorări de tradiţii sau chestionări morale ale vieţii contemporane, Adrian Dică, Marina Oprea, Oana Toderică, Răzvan Anghelache, Sabin Dron , Iioana Doubleye, Adriana Vîlcu, Alexandra Tătaru şi Mirela Joja şi-au realizat lucrările pe baza conceptelor propuse pentru apelul de proiecte derulat în vara acestui an în cadrul proiectului MORA Emerging, dezvoltate apoi sub îndrumarea a managerilor Centrului de artă MORA. Adresat artiştilor aflaţi la debut, programul MORA Emerging facilitează participanţilor o experienţă profesională unică, prin cele două componente complementare – teoretică şi practică, oportunităţi de educaţie non-formală, de completare şi aprofundare a informaţiilor academice cu noţiuni şi experienţe din viaţa practică de artist, legate de provocările şi contextul specific real.
Expoziţia CONCEPT încheie seria de evenimente şi acţiuni ale programului MORA Emerging 2014: sesiunea de seminarii şi conferinţe dedicate prezentului artei în România şi în lume, desfăşurată la începutul lunii iunie în Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti; înregistrările video ale celor 4 zile de conferinţe, în care s-a discutat despre artişti, curatori, manageri, colecţionari, relaţiile dintre ei şi posibile reţete ale succesului, pot fi consultate on line. ( www.ilovebucharest.org ); apelul de proiecte – concepte artistice, din iulie-august, Atelierul Deschis – atelierul de lucru al artiştilor câştigători – în luna septembrie.
Intenţionând a se derula anual, programul este propus de grupul independent de artişti şi manageri ai Centrului de Arta MORA, iniţiatori şi dezvoltatori ai programului I love Bucharest, program de artă publică.
Centrul de Arta MORA va acorda un premiu special: o expoziţie personală organizată în anul 2015.
MORA Emerging este organizat de Asociaţia din Pod în cadrul Centrului de Artă MORA, cu sprijinul: ArCub, TNB I.L.Caragiale (eveniment parateatral), Artmark, Radio România Cultural, Modernism, Revista 22,Vernisaje.ro, BeWhere, Orasulm.eu, Observatorul Cultural. Viziunea Centrului de Artă MORA ca spaţiu de întalnire şi dialog între artă, cultură, educaţie, comunitate, mediu şi miză economică se bazează pe rolul esenţial al artei în dezvoltarea durabilă, ca liant al celor trei piloni de bază: economic, social şi mediu. Recunoaştem şi practicăm, prin fiecare activitate a noastră, mijloacele privilegiate ale artei şi puterea ei de informare, educaţie (non-formală), transformare şi câştig în mediul nostru social şi de afaceri.