Vineri, 31 octombrie 2014, ora 18.00, în Aula Universităţii Petre Andrei din Iaşi, va avea loc conferinţa „De la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”, susţinută de jurnalistul și scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă şi moderată de Pr. Constantin Sturzu, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. În cadrul evenimentului vor fi prezentate şi cele două cărţi ale lui Cornel Constantin Ciomâzgă: Lucrarea şi Se întorc morţii acasă. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural-Misionar DOXOLOGIA al Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Unul dintre cei mai importanţi publicişti ai anilor 1990, întemeietor şi director al mai multor publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalism, mentor al unor mari gazetari de astăzi, Cornel Constantin Ciomâzgă se retrăgea prin anii 2000 în chiliile unor mănăstiri pentru a ieşi de acolo cu o carte care avea să spargă tiparele, devenind în foarte scurtă vreme best-seller. De atunci și până acum cartea sa Lucrarea a fost declarată de mai multe ori cel mai căutat roman românesc postrevoluţionar, tirajele epuizându-se de fiecare dată cu rapiditate. Timp de zece ani scriitorul a stat din nou retras prin sihăstrii şi locuri tainice, numai de el ştiute pentru ca în iunie 2014 să revină cu o nouă carte Se întorc morţii acasă, ce s-a confirmat a fi cu mult mai răvăşitoare decât cea dintâi.
Centrul Cultural-Misionar DOXOLOGIA al Arhiepiscopiei Iașilor gestionează activitatea Departamentului media și comunicații (Portalul ortodox http://www.doxologia.ro și Redacţia Ziarul Lumina – ediţia de Moldova), Tipografiei Albina, Editurii și Tipografiei DOXOLOGIA.