spot_img

Licitația de Toamnă – „Mari Maeștri ai Artei Românești”

Miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 19:30, la Athénée Palace Hilton, din Bucureşti va avea loc Licitația de Toamnă – „Mari Maeștri ai Artei Românești”. Licitaţia este dedicată în exclusivitate artei de prestigiu și se focalizează pe cei mai valoroși artiști români tranzacționați în țară, dar și la casele internaționale de licitații. Incontestabilii Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Alexandru Ziffer, Victor Brauner etc. vor compune un parcurs memorabil prin istoria artei românești, completați fiind de artiștii postbelici și contemporani de calibrul lui Alexandru Ciucurencu, Ion Țuculescu, Corneliu Baba, Constatin Piliuță, Horia Bernea, Ștefan Câlția, Sabin Bălașa și mulți alții.

Se pare că, până la urmă, povestea este cea care cucerește, iar destinul aventuros al operei o transformă într-un icon cultural. Acesta este dovedită chiar de pictura lui Grigorescu, „Fetița în roșu”, adjudecată pentru 60.000 €, de două ori și jumătate prețul de pornire. De altfel, și povestea sensibilului Ștefan Luchian atrage prin paleta de emoții pe care o transpune în arta sa, opera „Țărancă cu copil” fiind adjudecată cu 36.000 €, aproape de maxima evaluării. Alte adjudecări speciale au fost obținute de Gheorghe Petrașcu cu „Casă Țărănească” pentru 23.000  € și Francisc Șirato cu „În interior” pentru 22.000  €. Corneliu Baba își consolidează recordul de autor de 50.000 euro (stabilit la Artmark în decembrie 2012 pentru opera „Spaime”) prin operele „Copilul arlechinului” și Tripticul „Prolog, Răscoală, Epilog”, ambele adjudecate la această valoare.  Un simplu „Studiu pentru Spaime” a adus 1.200  € de la 450  €. Râvnit s-a dovedit a fi și Ștefan Câlția, toate operele sale fiind achiziționate peste valorile maxime estimate, opera „Dimineață” ocupând primul loc cu 3.250  €.  Vedeta absolută a licitației “Ceramica Secolului XX” a fost Salvador Dalí. Operele „Le chevalier Moyenâgeux” (seria Les Chevaux Daliniens), adjudecată pentru 2.250 € (de 6 ori și jumătate mai mult ca prețul de pornire) și „Saint Georges” (seria Les Chevaux Daliniens), adjudecată pentru 1.800 € (de 5 ori mai mult ca prețul de pornire) au fost cele mai apreciate opere de ceramică.

Licitaţia este organizată de Artmark, casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008 care selectează, evaluează şi pune în circuitul pieţei de artă opere cu autenticitate garantată, susţinând în paralel activitatea Centrului Cultural ArtSociety, care organizează expoziţii de artă de anvergură naţională.  În cei cinci ani de existenţă, Artmark, liderul pieței de artă din România (76% cotă de piață în 2013, conform datelor Indexului Pieței Românești de Artă), a organizat peste 120 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 15.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie (dintre care, numai în 2013, aproximativ 5.000). Piața licitațiilor de artă din România s-a situat în 2013 la aprox. 15,1 milioane euro (comparativ cu valoarea de 14,6 milioane euro în 2012 și 13,7 milioane euro în 2011), într-o piață de artă ce poate fi estimată ca depășind 28 milioane euro. Diversificarea ofertei în piață a dus la creșterea numărului de tranzacții, licitațiile de artă înregistrând adjudecarea mai multor obiecte de artă decât în 2012 cu 6%. Din poziția de lider, Artmark și-a asumat rolul de formator de piață, promovând activitățile educative și de sporire a interesului și fondului de cunoștințe despre arta românească, în context internațional. În 2013, Artmark a itinerat o seamă de expoziții de licitație la nivel național, facilitând amatorilor de artă din țară (orașe precum Constanța, Timișoara, Arad, Iași, Ploiești, Brașov, Focșani, Buzău, Sfântul Gheorghe, Bacău, Piatra Neamț etc.) accesul la capodopere ale creației artistice românești din colecții private. Tot din seria de evenimente de informare și educare a publicului, Artmark a continuat și dezvoltat, prin Institutul Artmark de Management al Artei, programa de cursuri de weekend despre arta românească și mecanismele de funcționare a pieței de artă. Către sfârșitul lui 2013, casa Artmark comunică oficial înființarea Consiliului său de Excelență, ce acoperă, ghidează și girează activitatea întregii platforme culturale Artmark, inclusiv Centrul Cultural ArtSociety și Institutul de Management al Artei, cuprinzând ilustre personalități culturale sau publice românești, cu misiunea declarată de a se implica în creșterea vizibilității culturii românești și a impactului acesteia în modelarea societății românești, de la Președintele României (1996-2000) prof. univ. dr. Emil Constantinescu la Prințesa Marina Sturdza ori la artistul Ioan Sbârciu, Președintele Senatului Universității de Artă Cluj, sau la Catrinel Pleșu, directorul Centrului Național al Cărții etc. Este de menționat și numirea în Consiliu a Angelei Baillou, directorul general al Christie’s Austria, în coordonarea activităților pentru Europa Centrală și de Est, pe fondul intensificării colaborării profesionale între cele două case și a interesului manifest al Christie’s pentru evoluția pieței regionale.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508