Joi, 4 Septembrie 2014, de la orele 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB), vor lectura pentru public poeții Răzvan Țupa, Teodora Gheorghe și Dan Mihuț. Accesul la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30. În cadrul proiectului „Lectură de Joi” au fost invitați să susţină lecturi publice Doina Ruști, Sorin Lucaci, Dana Nedelecu, Nora Iuga, T.S. Khasis, Diana Bădica, Filip Florian, Veronica D. Niculescu și Daniel Coman.
Teodora Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Engleză-Hindi şi Masteratul de traducere a textului literar contemporan, în cadrul Universităţii Bucureşti. A urmat un curs de scenaristică ȋn cadrul UNATC. A publicat poezii, povestiri, recenzii, cronici de teatru şi de eveniment în mai multe reviste: Egophobia, Gazeta SF, Revista de povestiri, Revista de suspans, revista Semne Bune şi în Ziarul Metropolis. În 2012 a câştigat premiul “Best of IDC” la concursul naţional Incubatorul de condeie, secţiunea Poezie, urmat de publicarea primului volum de poezie, „Moartea era un iepure şchiop”.
Dan Mihuț (n. 1973, Drobeta‑Turnu Severin) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității „Spiru Haret“, București (2001)fiind licențiat al Facultății de Litere, Universitatea „Ovidius“, Constanța (2003).
Între 2001 și 2008 a lucrat ca profesor de limba și literatura română și de limba și literatura engleză la Colegiul Agricol „Poarta Albă“, Grupul Școlar „Dimitrie Leonida“, Constanța și la Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Constanța. Din 2007 a fost redactor apoi redactor‑șef al revistei Tomis din Constanța.
În 2006 a debutat în revista Tomis, unde a continuat să publice frecvent articole, proză și poezie. Debut editorial cu volumul AutoDaFé la Editura Pontica din Constanța în 2008, volum nominalizat la Premiile Euridice. A mai apărut în antologia Taberei de creație de la Săvârșin, Poate ne vedem, Editura Mirador, Arad, 2010 și în volumul antologic Miez – opt scriitori la Sebeș, Editura Altip, Sebeș, 2012. Tot în 2012 îi apare la CDPL volumul trei mese pe zi.
Răzvan Ţupa s-a născut la Brăila în 1975. Primul său volum publicat, „fetiş” (2001), a fost distins cu Premiul naţional pentru poezie „Mihai Eminescu“, la Botoşani, in ianuarie 2002. În 2003, „fetiş – o carte românească a plăcerii” a făcut obiectul unei a doua ediţii revăzute şi adăugite la Editura Vinea. În 2005 a publicat volumul „corpuri româneşti” la editura Cartea Româneasca. Iar în 2011 a lansat „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la Casa de Editură Max Blecher.
A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor şef din 2005 până în 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor şef al revistei Cuvântul.
Până acum a participat la festivaluri, ateliere şi lecturi de poezie în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Buzău, Târgovişte, Chişinău şi în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Poznan, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv).
Între 2005 si 2010 a organizat întâlnirile „Poeticile cotidianului”, iar din septembrie 2010 a lansat „Atelierelationale”, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice pornind de la formularea unor principii de poetică relaţională. În prezent pregăteşte întâlnirea de poezie Sexul Brâncuşi pentru data de 27 septembrie 2014 la Tramvai 26 din Bucureşti în cadrul evenimentului global 100 Thousand Poets for Change care se va desfăşura simultan în peste 550 de oraşe ale lumii. „În ultimii 5-6 ani, poetul român Răzvan Ţupa a avut un rol hotărâtor în promovarea poeticilor relaţionale în Europa” nota australianul Ian Irvine (Hobson). Răzvan Ţupa scrie pe www.poetic.ro