Joi, 31 iulie 2014, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu a avut loc vernisajul expoziției de pictură ”Trăiri și sentimente”, semnată de Gabriel Nicu Constantinescu. În deschidere, despre artist și lucrările sale vorbit pictorul Vasile Fuiorea, președintele Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. ”În liceu a început ca elev la arhitectură și a continuat cu pictura. Pot spune despre parcursul său că este unul ascendent și mă bucur că un absolvent de arte de la Târgu Jiu expune aici, în această galerie. Gabriel are o pictură gestuală, de stare, așa cum spune și el. Pe simeze vedem o suită de lucrări foarte bine aranjate ca și stilistică. Atinge demersurile lui Pollock, fără a pastișa. Cromatismul pe care îl practică este unul pozitiv. Chiar și unde folosește negru, pentru că este pus în slujba exaltării artistice.” (Vasile Fuiorea)
”Pasiunea mea pentru pictură s-a concretizat în cel de-al doilea an de facultate, când am descoperit expresionismul abstract și opera pictorului american Jackson Pollock. Am adoptat action painting (pictura gestuală – dripping) realizând astfel compoziții abstracte, care semnifică o diversitate de trăiri, stări, sentimente, fenomene. <<Pictura este o stare de a fi>>, spunea Jackson Pollock, iar misiunea mea este de a da expresie și de a dezvolta frumusețea lăuntrică a emoțiilor mele, prin abundența de semne, forme, puncte, linii, dâre, stropi și pete de culoare. Picture abstractă îmi conferă plăcerea jocului, spontaneitatea întâmplării și puritatea exprimării necenzurate a gestului. Doresc să-mi traduc astfel emoțiile încât gestul și culoarea să capete o viață proprie, nealterată de cenzura rațiunii.” (Gabriel Nicu Constantinescu)
Născut la 15 mai 1988, la Târgu Jiu, Gabriel Nicu Constantinescu este absolvent al Liceului de Muzică și Arte Plastice ”Constantin Brăiloiu” și al Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, licențiat în arte vizuale, specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative, la Universitatea de Vest din Timișoara. Participant la tabere de creație: Tabăra Națională Studențească de Arte Vizuale Petroșani, 2011; Tabăra tinerelor talente Costinești, 2013 și prezent cu lucrări la expozițiile de grup ExpoExperiment 2012 și Salonul de Toamnă 2013, de la galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu.