Dragoș Mălăescu face fotografie de 10 ani și cel mai mult îi plac fotografiile alb-negru pentru că, spune el, detaliile sunt mult mai fine iar griurile accentuează starea pe care ți-o dă imaginea respectivă. O (auto)descriere simplă a unui student la medicină pasionat de imagine. Modest și timid, pe Dragoș îl poți citi mai bine după ce privești lumea prin obiectivul camerei sale foto, cel mai adesea îndreptat spre natură, spre peisaje și … ceață. Vorbește prin modul în care surprinde și alege să scoată în evidență detaliile, și prea puțin prin cuvinte. Totuși, pentru AgențiadeCarte.ro, Dorina Cioplea a dialogat cu tânărul fotograf despre parcursul său artistic și subiectele preferate, în interviul de mai jos.
Chiar dacă ”o imagine face cât o mie de cuvinte”, eu sunt sigură și că în spatele unei imagini se află o poveste care poate fi redată în multe rânduri. Care sunt poveștile din spatele fotografiilor tale?
În majoritatea timpului mă plimb prin diverse locuri frumoase, spații deschise înconjurate de munți și cu copaci “singuratici” iar apoi încerc să mă conectez cu peisajul din jur și să imortalizez locul așa cum îl văd în momentul acela. Mai merg iarna pe câmpuri și prin ceață, încercând să scot din ceață doar ce mă face să simt ceva.
Natura e pură, sunt peisaje în care nu a intervenit omul. Îmi place mult să mă plimb și mereu sunt cu camera foto după mine.
Am 47 de camere foto. În școala generală filmam serbările școlare. Nu mă gândeam că îmi va plăcea atât de mult fotografia. Prima fotografie artistică am făcut-o unei berze, pe care am încadrat-o pe centru. Totul era pe centru. Cred că o mai am undeva, în pod. Era pe o cameră proastă, pe film. Și în clasa a 9-a am primit, de Crăciun, o cameră digitală. Un Sony de mici dimensiuni. Mai am primele cadre făcute cu ea, fotografii cu ceață. Îmi place să surprind ceața. În Târgu Jiu mergeam la expozițiile de fotografie și îmi plăceau foarte mult. Așa am început să mă documentez. Acum nu mă mai uit la alte fotografii. Îmi e teamă că-mi stric stilul. Mă simt ciudat. E ca și cum ai avea suprafața unei ape și ai arunca cu o piatră în ea.
De obicei mă uit la picturi, nu la fotografii. Pentru a învăța sau a vedea altfel de încadrări, pentru a mă ajuta în compoziții.
Spui despre tine că ai o experiență de 10 ani în fotografie. Și pentru că experiența ți-a demonstrat puterea detaliilor, spune-mi care a fost detaliul care te-a convins să nu păstrezi pasiunea pentru fotografie la stadiul de hobby.
În primul rând m-au încurajat cei din jur prin simplul fapt că le plăcea ceea ce fac, iar apoi fiind și pasionat de camerele de fotografiat am început să iau pasiunea din ce în ce mai serios, să mă documentez mai bine despre fotografie, am învățat să îmi developez singur filmele foto să expun cum trebuie o fotografie, să arăt ce am văzut prin camera de fotografiat.
În liceu, mi-am dat dat alocația pe mai multe luni pe un Canon 3000 V, prima mea camera bună pe film. Luam filme de aici de la Târgu Jiu. În acea perioadă fotografiam foarte mult în parcul de la Coloana fără sfârșit. În timpul facultății, în primul an, am învățat să mi le developez singur. Am învățat singur. Am citit ce anume îți trebuie pentru a developa și am început să experimentez. Mie mi s-a părut foarte simplu. Trebuie să respecți concentrațiile care sunt scrise acolo. Prima dată am developat un film făcut de mai mult timp și în oraș mi se părea foarte scump și dura și foarte mult, două săptămâni, în București, pentru că era un singur loc în care developau. Și așa am developat singur. Și durează o jumătate de oră. În momentul în care scoți filmul din soluție și îl întinzi și vezi cum ies cadrele din mâinile tale… și atunci vezi câte cadre ai greșit și câte au ieșit bune… e un sentiment foarte frumos. Niciodată nu știi 100% cum va ieși. Poți greși inclusiv temperatura la care developezi. Nu știi mereu dacă ai focalizat bine, pentru că una vezi prin cameră și altfel îți poate ieși la developat. Expunerea este cea mai importantă.
Tehnica a evoluat foarte mult, până la aparatură digitală cu o claritate și putere de reproducere a detaliilor și culorilor pe care frații Lumière nici nu ar fi visat-o. Și totuși, în expozițiile tale predomină fotografiile alb-negru, pe film. De ce preferi această tehnică?
Deoarece imaginea de pe film are o claritate mult mai bună decât cea digitală, detaliile mult mai fine, iar alb-negrul accentuează starea, momentul pe care l-am surprins. Culorile în fotografiile alb-negru devin griuri. Pe film ai foarte multe griuri și umbre și detalii. Sunt și unele lucruri care nu îți spun nimic alb-negru, nu au personalitate așa, și atunci faci fotografie color. Dacă, spre exemplu, pe un copac ai foarte mult contrast atunci folosești culoare, pentru că într-o fotografie alb-negru nu ar ieși nimic.
Despre actuala ta cameră foto, care este pe film, spui că este și preferata ta. Despre ce cameră este vorba? Cum ai învățat să o stăpânești?
Este vorba de un Hasselblad 500 c/m, o cameră foto cu multă istorie în spatele ei, nu are aboslut nimic digital pe ea, totul este manual și acest lucru îmi oferă un control maxim pentru fotografiile pe care le fac, iar filmul pe care îl folosesc este de 120 mm, asta înseamnă că pot obține la final o rezoluție digitală foarte bună la scanare.
Ești student la medicină. Cum ai decis să urmezi o carieră mai pragmatică? De ce nu ai ales o facultate de artă?
Deoarece este o tradiție în familie și cu meseria de medic îmi pot întreține pasiunea. Știm bine cu toții cum se câștigă din artă în România.
Dimineața sunt student și după-amiaza și în week-end-uri sunt artist. Și totuși le-am putut combina J A durat doi ani să realizez fotografiile pentru ilustrarea atlasului explicitat și comentat ”Cordul”, de Florin Mihail Filipoiu, editura Prior, 2012. Pentru mine a fost o realizare. Poate cea mai mare de până acum. Puțini oameni fac astfel de fotografii. Îi numeri pe degete. Am avut acces la lucruri la care nu vor avea acces colegii mei, spre exemplu. Ei le vor vedea în fotografiile făcute de mine. Și ei și alte generații de studenți.
Ai expus în Târgu Jiu, Sibiu, București și New York. Încotro se îndreaptă fotografia de artă? Și care sunt diferențele de percepție, metalitate și viziune ale publicului care s-a aflat, până acum, în fața fotografiilor tale?
Unora le-a plăcut ce fac, unii au înțeles lucrările, alții nu, cam așa e în artă, nu? Încotro se îndreaptă, poate cât mai multe expoziții în alte țări
La Târgu Jiu am expus prima dată. Prima mea expoziție personală. Avusesem și mai multe participări la expoziții de grup, tot în Târgu Jiu, dar prima mea expoziție personală a avut loc la Muzeul Județean Gorj și, sincer, am amintiri foarte frumoase de acolo. Am simțit că munca pe care am depus-o este apreciată. Că oamenii au primit bine această expoziție. Am început apoi, când am plecat la facultate, să expun la București. Tot în expoziții de grup și de aproximativ doi ani expun și singur. În București oamenii mi s-a părut foarte deschiși, am întâlnit foarte mulți oameni noi, artiști, oameni deschiși. La cea mai recentă personală, martie 2014, am avut o bucurie foarte mare pentru că au venit la vernisaj mulți oameni. Am simțit că trăiesc ca artist. Că zbor.
La New York am ajuns să expun datorită faptului că sunt prezent pe site-uri de specialitate. Am primit un mail de la o galerie din New York, mail pe care l-am văzut chiar în Noaptea Albă a Fotografiilor. Și-mi solicitau două fotografii pentru a fi expuse în America. Și acel moment a fost, pentru mine, o confirmare a statutului meu de artist.
Și la Sibiu am cunoscut câțiva artiști interesanți și buni.
Vreau să expun iar și în Târgu Jiu. Pentru că aici am început. Sper să înțeleagă oamenii ce fac. Vreau să aduc tot expoziția ”Without face”, pe care am dus-o de la București și la Sibiu.
Acum câțiva ani eram dezorganizat. Fotografiam tot ce îmi ieșea în cale. Acum sunt mai selectiv. Mult mai selectiv. Acum am alte stări. Și lucrez mult mai mult la cadre, înainte să apăs pe buton.
Într-o lume plină de culori, tu visezi alb-negru?
Da, contrastele, umbrele, formele și toate lucrurile sunt mult mai expresive în alb-negru, culoarea te face să uiți de aceste lucruri și să te gândești “ ce culori frumoase” etc
