Joi, 3 iulie 2014, de la ora 17.00, la Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei organizează o dublă lansare de carte: ”Fericirile monahului Nicolae de la Rohia” și ”Petre Țuțea între filosofie și teologie”, de Cassian Maria Spiridon. În cadrul acestui eveniment invitații vor asista și la un moment de armonii corale în interpretarea Corului Rezonans al Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Ucraina.
Editura DOXOLOGIA, în parteneriat cu Asociația Iubire și Încredere și Muzeul Unirii din Iaşi a pregătit un eveniment special pentru a marca lansarea pe piață a două volume semnate de Cassian Maria Spiridon: ”Fericirile monahului Nicolae de la Rohia” și ”Petre Țuțea între filosofie și teologie”. Astfel, pe 3 iulie, de la ora 17.00, la Muzeul Unirii, publicul ieșean se va întâlni cu scriitorul Cassian Maria Spiridon, dar și cu trei profesori ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi: pr. prof. dr. Gheorghe Popa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, prof. dr. Nicu Gavriluţă, de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice și lect. drd. Puiu Ioniță de la Facultatea de Litere.
În ”Fericirile monahului Nicolae de la Rohia” ni se prezintă, în cele patru capitole, cum Nicolae Steinhardt, în Jurnalul său, deschide (sieși și cititorilor săi) calea ce trebuie urmată pentru a ajunge la Dumnezeu. După cum susține însuși autorul, „Multiple şi întemeiate sunt fericirile monahului de la Rohia, spre folosul şi ştiinţa celor pentru care Jurnalul fericirii este, cum inspirat spunea un cronicar, o carte a cărţilor Estului. O carte contemporană cu Dumnezeu, totodată o carte de teologie aplicată, una de învăţătură creştină, ce pare a fi scrisă de un Cleopa laic.”
Cea de-a doua carte, ”Petre Țuțea între filosofie și teologie”, este construită pe marginea volumului Omul. Tratat de antropologie creștină de Petre Țuțea, dar și a altor texte neincluse în Tratat, dar care fac permanente referiri la acesta; Cassian Maria Spiridon dorind să evidențieze permanenta pendulare între filosofie și teologie a lui Petre Țuțea. Totodată, volumul cuprinde și un scurt dialog cu filosoful, consemnat în decembrie 1990.
Publicul prezent la eveniment se va putea bucura de un concert coral susținut de Corul Rezonans al Universității Naționale „Iurii Fedkovici”, Cernăuți (dirijor: Andrei Plișka), având în vedere că dubla lansare de carte se desfășoară în cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu – Ediția a II-a, 1-7 iulie 2014.”