Cum necum, n-am mai ajuns în această viață la Bookfestul cel mare. Prin urmare, profitând de festivități de absolvire și de bulibășire tipică în astfel de împrejurări în orar, mi-am luat tălpășița în zi de miercuri spre București cu țintă precisă Pavilionul C de la Romexpo. Excelentă idee. (M-am gratulat pentru asta cu un pahar de vin la Restaurantul Târgului). În primul rând pentru că puteam să stau să răsfoiesc cărți în liniște, să cumpăr fără cozi, să mă plimb dintr-un loc în altul fără să mă ciocnesc sau să mă strecor cu greutate printre standuri. În al doilea rând, aveam perspectiva întregului și puteam constata în voie ambianța care, raportată la tomnaticul Târg Gaudeamus din Pavilionul 1, mi s-a părut mai elegantă, culoarea roșie a mochetei/covorului are și ea chichirezul ei la prilejuri de Fest… Și cine spune că doar în ultimele două zile ale unui târg se întâmplă chestii cu substanță îl contrazic degrabă.
Miercuri, 28 mai, în prima zi de târg, mi-a fost dat să asist la lansarea Atlasului electoral al României, o carte grea la propriu, pentru deplasarea și răsfoirea ei recomandându-se exerciții la sală cu gantere de la 7 kilo în plus. În siajul comentariilor și dezbaterilor abia încheiatelor alegeri europarlamentare, niște constatări de la un colectiv național de specialiști despre cum s-a votat teritorial la noi între 1990 și 2009 nu strică urechilor. Mi-am zis. Dar trăgând cu ochiul și la cei care erau anunțați în program să își dea cu părerea. Spre deziluzia mea mărturisită, Emil Hurezeanu nu și-a făcut apariția. Puteai pleca de la lansare însă cu multe, inclusiv cu cartea. Eu, de pildă, am plecat cu dorința de a-l reciti pe Bourdieu ca să pricep cum e cu contextul, ca factor hotărâtor inclusiv în rezultatul unor alegeri. Dar și cu constatarea sociologului Vasile Sebastian Dancu, printre alte evaluări interesante, cum că mulți oameni politici de la noi, imediat după încheierea unui scrutin cu rezultate care nu le sunt favorabile, strigă despre nereguli și despre furăciune, atitudine vocală care dovedește – spune domnia sa – o imaturitate păguboasă (dar – aș adăuga – și consecințele naționale ale primei poezioare pe care majoritatea copiilor români o învață de la vârste fragede). Să nu mai reluăm decât en passant că la noi se fură mireasa după ce a tot fost furată cu coada ochiului și i s-a furat un sărut două, trei…, meseria se fură… Ar fi ceva în neregulă ca să nu se clameze și furtul în alegeri de vreme ce suspiciunea ne este trăsătură națională. Nu știu dacă alte nații au în zestrea paremiologică propoziția cu subiect și complement direct, identic semantic: Hoțul strigă hoții! S-a mai vorbit despre degringolada electorală, istoria legislației electorale, absența predictibilității (rareori – rezultă di carte – că un alegător etnic român a votat de două ori la rând același partid).
De la scena Arena iute deplasare la Standul Polirom. Urma o lansare de carte apărută cu prilejul Centenarului Mariei Banuș. Păi eu am avut-o pe Maria Banuș prin manuale și versuri ale ei încă mai sunt depuse într-un folder al memoriei mele. Nu le citez aici din lipsă de spațiu.
La Stand, întârziere mare. Precedentul eveniment s-a încheiat cu mult peste ora anunțată și, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, protagonista a ținut morțiș să acorde și un interviu lung exact în acel spațiu, nici mai la stânga nici mai la dreapta. Ceea ce o asigur că nu se face la nici un eveniment internațional important unde totul se desfășoară pe ceas, din respect pentru programul tuturor.
Fiindcă instalația de climatizare se întrecea pe sine și curentul te lua pe sus mai ceva ca în gangurile din stațiile de metrou pariziene, am plecat prin jur să mai cumpăr cărți. Nu dau lista deși nu e prea lungă, proporțională cu un venit de bugetar. La întoarcere, erau așezați la mese cei pentru care țineam să particip: Tudor Banuș ( a dat bine remarca domniei sale cred ca am cunoscut-o și eu pe Maria Banuș :), George Neagoe, Ovidiu Șimonca, Daniel Cristea-Enache și Nora Iuga. Am lăsat-o la urmă intenționat fiindcă Nora Iuga este cea mai tânără sexagenară (când am cunoscut-o prima dată la Sighișoara), octogenară în prezent, care mi-a fost dat să întâlnesc. Fascinația pe care mi-o provoacă este greu descriptibilă și cu atât mai puțin analizabilă. Pur și simplu mă atrage haloul de lumină pe care îl degajă indiferent de locul în care am văzut-o. Și cât de confortabil se simte în proximitatea tinerilor! Nu-i mămoasă, nu-i didactică, nu-i apretată, nu se uită cu milă la noua generație și nici prin cap nu i-ar trece că tinerii vor duce literatura de râpă. Pur și simplu Nora Iuga se poartă cu mult mai tinerii confrați cu un firesc dezarmant, tonic pentru cei din jur și pentru sine deopotrivă. După ce George Neagoe și-a încheiat intervenția, l-a aplaudat cu încântare, atentă în permanență la toți cei din jur. În căutarea unor astfel de persoane sunt eu la Târgurile de carte, cele hărăzite cu charismă.
Ca de exemplu romancierul și omul de știință Janusz L. Visniewski. Am intrat în spațiul rezervat Poloniei, țara invitată de onoare la Ediția din acest an a Bookfestului și am participat la lansarea cărții lui Janusz L. Wisniewski, Singurăt@te pe net. Nu întotdeauna la o lansare, din prezentări, se naște și dorința de a cumpăra/citi cartea imediat. De data aceasta, prezența scriitorului care a pus accentele exact unde trebuia și comentariile însoțite de citate ale lui Ciprian Măceșaru, ale traducătoarei acestei cărți, Gabriela Rostaș, intervențiile moderatorului Ovidiu Șimonca au avut consecințe imediate. Am început din acea seară romanul de 400 de pagini și l-am terminat în două zile, amânând alte activități pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le fac obligatoriu. Nu numai că este excelent scrisă, că are tot ce-i trebuie pentru a fi bestseller dar m-am regăsit în câteva puncte cu romanul meu apărut în 2010, CADENȚĂ pentru marș erotic, discuțiile despre muzica clasică, vizita la Muzeul Erotismului din Place Pigalle, cafeneaua Les Deux Magots, vizita prietenelor la Paris… În ciuda numelui meu polonez, nu cunosc poloneza. După cum este clar că nici Janusz Visniewski nu m-a citit încă. Va fi fiind vorba despre acele întâlniri din spațiul cuantic despre care Stephen Hawking, amintit și de mine și de el în cărțile noastre, ne vorbește simplu, pe înțelesul tuturor. Janusz Visnievski vine în literatură cu o pregătire științifică puternică, masterate și doctorate în fizică, economie, informatică și chimie și care ne spune o poveste de dragoste teribilă, cu inserturi despre gene si ADN, despre furtul creierului lui Einstein, despre prăbușirea unui avion… care nu sincopează deloc firul epic, o poveste plină de sexualitate și emoții, derulată în cea mai mare parte pe net și încheiată dramatic într-o gară, acolo unde – ca într-un roman de Vladimir Nabokov – și începe.
Fie și numai pentru descoperirea acestei cărți și tot a meritat să fac drumul până la București și să petrec o zi fastuoasă, vorba lui Dan Mircea Cipariu, la Bookfest – 2014.
Mariana Gorczyca
