Volumul lui Doris Mironescu, ”Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei” (editura Timpul, Iaşi, 2011), este cartea pe care celebrul autor al ”Întîmplărilor în irealitatea imediată” nu a reuşit niciodată să o scrie. Asta pentru că una dintre ideile central ale monografiei vizează raportul dintre realitatea biografică şi ficţiune. Opera atât de restrânsă cantitativ a lui M. Blecher pare, din unele puncte de vedere, o sumă de încercări de literaturizare a existenţei concrete. Faptul că scriitorul romaşcan „ratează“ de fiecare dată proiectul unei naraţiuni (auto)biografice reprezintă la modul superior unul dintre principiile de generare a unei literaturi ce pare a se opune ideii de autenticitate doar pentru a o contura mai convingător. Şi asta nu doar în baza principiului că ficţiunea intensifică realitatea prin posibilităţile ei combinatorii şi prin libertăţile pe care şi le poate asuma. Ceva mult mai subtil transformă „ratările“ lui Blecher din planul confesiunii în marile sale izbânzi din planul unei literaturi ce propune, cu ajutorul ficţiunii, o autenticitate de tip nou. Pentru a stabili cât mai clar coordonatele acestui principiu de transformare, Doris Mironescu subliniază mai întâi capcanele genului biografic, amintind atât de riscul mitologizării vieţii scriitorilor în cauză – ca reflex al gândirii romantice –, dar şi de exagerările şi limitările antimonografiei, prin filtrul căreia, „artistul de geniu“ devine în epoca postmodernă „un everyman, iar personalitatea sa unică ajunge un simpton al epocii“. Aşadar, îndepărtând riscurile unei abordări improprii, autorul studiului evită atât deducerea abruptă a traseului biografic din datele operei, cât şi interpretarea limitativă a acesteia din perspectiva vieţii.
Doris Mironescu optează în demersul său pentru o soluţie blecheriană: apreciază că scriitorul şi-a scris opera ca pe un act de răscumpărare a vieţii sale netrăite. Asta neânsemnînd „reconstituire punct cu punct a unei biografii care n-avea nici un motiv să fie socotită drept excepţională. Nu o cosmetizare retrospectivă, nici o eroizare a unei existenţe banale întreprinde Blecher. Ci o prelucrare artistică a materialului biografic, dincolo de care să se regăsească sensurile care, cel mult, să mântuie autorul de sentimentul absurdului. Evadând din degringolada bolii, Blecher se refugiază în spaţiul «esenţial» al operei. Parcursul este cel de la amorf la ordine, de la lipsa de sens la viziunea limpede […]. Spaţiul autoobservării, interiorul conştiinţei şi cel al corpului, sunt privite într-o nouă lumină, cea a cunoaşterii de sine şi a cunoaşterii lumii, cu zonele ei de realitate şi de irealitate aduse laolaltă“. La fel, Doris Mironescu scrie biografia lui M. Blecher, dar concomitent cu restabilirea puzzle-ului evenimenţial concret, urmare a unei cercetări minuţioase bibliografice şi de teren, află sensul unghiului de fugă al vieţii spre ficţiune. Pentru început, restituie mai multe aspect ale oraşului Roman, nu pentru a crea corelaţii şi identificări precise cu locuri şi personajele din opera blecheriană, ci pentru a demonstra cum aceste realităţi precise sunt evocate prin ceaţa care modifică identitatea acestora. Doris Mironescu apreciază că lumea copilăriei este reconstruită de scriitor în baza unor amintiri atent selectate. Evocarea sentimentului de inocenţă este în general evitată, preferate fiind aspectele nefireşti, uşor morbide sau crude ale vârstei respective. Adolescenţa scriitorului este relevată din perspectiva datelor psihologice care nu au putut. lipsi din genul de personalitateal creatorului de mai târziu. Doris Mironescu deconstruieşte tentativele de romanţare a „vârstei de aur“ ale unor scriitori precum Radu G. Ţeposu sau Maria Ghiolu. În capitolul În centrul lumii, la Paris se vede clar cum în scrisul lui Blecher această metropolă suferă o modificare de substanţă, de la o lumea dorită şi utopcă, la una maladivă. Transformarea e dictate de un eveniment strict real, aflarea diagnosticului. Informaţii preţioase de natură biografică, biologică şi literară, se regăsesc în capitolele Berck-Leysin. De la mitul suferinţei la defăimarea mitului, Pour Marie şi Vacanţă de vară. Următoarele segmente ale cărţii sunt cele mai dramatice căci ele anunţă sfârşitul biografiei unui scriitor ce şi-a construit o operă „împotriva biografiei“. Doris Mironescu concluzionează, de altfel, că literature lui Blecher îşi refuză autoreprezentarea, autodescrierea, autobiografia. Pentru toate acestea ar fi fost nevoie de cunoaştere de sine, dar autorul monografiei consideră că tocmai paginile cele mai pregnante ale scriitorului mărturisesc imposibilitatea de definire a sinelui şi incapacitatea de selecţie şi de totalizare a memoriei. Opera lui Blecher are totuşi şi o componentă autobiografică conturată însă de un „adversar al tuturor autobiografiilor“. Actul scrierii se suprapune peste cel al aşteptării unei revelaţii. O revelaţie care la eventuala ei apariţie nu ar aduce cu sine eliberarea, ci potenţarea în adîncime şi claritate a dramatismului existenţial.
Șerban AXINTE
