Duminică, 25 mai 2014, în Parcul Herăstrău va avea loc o nouă ediție a evenimentului ”Citim în iarbă”. “Probabil cea mai bună metodă de a-i învăța pe copii că cititul e bun e propriul exemplu. Așa că vă invităm să vă dedicați ziua de 25 mai familiei și lecturii în aer liber. Citim în iarbă e un eveniment relaxant ca o zi de weekend: stăm pe gazon și citim o carte bună cu familia alături” spune Laura Ivăncioiu, din partea agenției de PR DECI SE POATE, organizatorul evenimentului.
„Banca Românească încurajează lectura în rândul celor mici şi susţine activităţile în familie. Cărţile ne lărgesc cunoştinţele şi ne inspiră în a avea idei originale. Tocmai din această cauză ne dorim să avem cât mai mulţi participanţi la evenimentul Citim în iarbă, cu mic, cu mare, toată lumea să se bucure de beneficiile lecturii în aer liber”, au declarat reprezentanţii Băncii Româneşti.
Toți cei prezenți la eveniment vor putea face schimb de cărți. „Fie că sunt cărți care nu mai corespund vârstei copiilor, fie că pur și simplu vreți să le dați – aduceți-le în Herăstrău pe 25 mai și veți pleca acasă cu povești noi” adaugă Laura Ivăncioiu.
Sponsorii ediției din acest an sunt Orange și Banca Românească.
Parteneri sunt: La Roche-Posay, Școala Step by Step, Grădinița Bambi, Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step, Salvați Copiii.