Joi, 3 aprilie 2014, de la ora 19.00, în Club A Bucureşti (Str. Blănari nr. 14), va avea loc o nouă ediție a Cafenelei critice, invitat fiind prozatorul Bujor Nedelcovici, care va vorbi despre viața și opera sa. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Unul dintre cei mai importanţi prozatori români contemporani, stabilit din 1987 în Franţa, la Paris, Bujor Nedelcovici şi-a reeditat recent scrierile într-o ediţie de Opere complete (7 volume, Editura ALL, 2005-2008), adăugîndu-le, cu acelaşi design de copertă, două cărţi noi, Cine sînteţi, Bujor Nedelcovici?, volum-dialog cu Sergiu Grigore, respectiv Jurnalul unui cîntăreţ de jazz, roman (2010 şi 2013, la aceeaşi editură). Revenit în Bucureşti pentru a asista la susţinerea unei teze de doctorat care-i este consacrată, Bujor Nedelcovici a acceptat invitaţia de a vorbi la Cafeneaua critică despre viaţa şi opera sa.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Reluată în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a aniversat 100 de ediţii ale seriei a doua în luna mai 2013. Întîlnirile Cafenelei critice au loc joia seara la Club A.