De curând, la editura clujeană Eikon, a apărut volumul bilingv de versuri ”Bestii şi basme/Brutes et contes bleus”, de Octavian Mihalcea. Traducerea este realizată de Ioana Trică. Pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro am primit un text semnat de Lucian Gruia în care este prezentată această carte și pe care îl redăm, mai jos, integral.
Octavian Mihalcea s-a născut la 3 septembrie 1976, în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Filosofie (în anul 2000) şi a obţinut masteratul în Teoria literaturii şi Literatură comparată (în anul 2011), la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din capitală.
A publicat următoarele volume individuale de versuri: Bărbatul artei sângerează fluturi (Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2004); Flagel (Editura Tritonic, Bucureşti, 2008), Epicriza (Editura Semne, Bucureşti, 2011), Poezii (Ed. Fundaţiei Culturale Antares, 2012) şi Bestii şi basme/Brutes et contes bleus – traducere Ioana Trică (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2014).
‘Aşa cum ne-a obişnuit din volumele anterioare, Octavian Mihalcea scrie o poezie ermetică, în viziunea sa universul îmi pare clepsidric, cupa superioară cuprinzînd viaţa noastră efemeră, iar cea inferioară fiind dedicată esenţelor. Orificiul clepsidrei reprezintă podul sau tunelul de trecere, poarta sau uşa dintre lumi, prin care ajung la noi, din străfunduri, simbolurile esoterice: fierul, sângele, triunghiul, cercul, cubul, podul, tunelul, zăpada, oglinda, umbra etc. Poetul este aşeazat la poarta lumilor şi priveşte esenţele: „podul pe sub care am trecut/ (…)/ dincolo de veghea simţului/ poţi deschide ochii// pe linia intrării nu este decât tunelul/ cald cald cald în extaz// intrarea lumii noastre se vrea singură/ etapă jubiliară dus-întors/ simbol deschis pe veci” (Singura intrare)
Simbolurile sunt nişte lanterne aprinse cu care luminează hăurile. Octavian Mihalcea nu trece dincolo de poartă, dezvoltând vaste alegorii iniţiatice, preferând să lanseze flash-uri spre adâncimile incomensurabile, ameţitoare, ameninţătoare şi care ne hotărăsc destinele: „vremea ne face să intrăm în ascunzători/ roşul nostru din transele de noapte//(…)// încă arde steaua princiară/ când urmărim drumul fierului// Încercare a nisipurilor arse.” (Transe de noapte)
Lumea esenţelor nu e propice vieţii omului: „pulsez peste drumul închis/ de acolo/ îngheaţă-mi trecerea/ în jurul porţilor” (Am lăsat urme)
În lumea noastră, perpetuarea speciei se face pe linia sângelui şi suntem bulgări de ţărână insuflaţi cu focul sufletului: „un bulgăre tânăr/ pământean/(…)/ lângă tortura pereţilor goi” (Bulgăre)
Cifrele ne ordonează legile lumii însingurate: „şi poartă lângă plete lungi/ umbra lui trei// turnul vrea să apară disponibil/ singur chiar singur// orice înflorire provoacă rana lovită de lună/(…)// o dată poţi să te mai ascunzi/ după casa luminii/ după tentaţia ochiului stâng/ după flagel” (Umbra lui trei)
Universul evoluează alchimic, focul provocând atât transformările chimice prin care la nunta fierului acesta se transformă în aur, cât şi înălţarea spiritului: „nunţile de fier// (…)// acest oracol al oglinzilor înveninate cu aur/ această dezgolire îngropată în ploaie// pe malul ud se fabrică vise” (Visele se fabrică); sau: „ai spune că planeta focului e blondă/ ca pielea arsă pe trupul mării gol” (Poem cu mâna stângă)
Inconştientul ne relevă simbolurile în descendenţa suprarealismului promovat de Gérard de Nerval căruia îi dedică o poezie onirico-mistică, străluminată de învăţătura Răsăritului: „aşteaptă jos drumul Orientului/ întregit cu întuneric/ sau unicul templu clădit/ afară din lume” (Visul lui Gérard)
Viaţa e basm, metempshihoza ne însingurează, clipele trec derizorii, în străfundurile existenţei se întrevăd fiinţe nefaste/bestiile.
Poezia lui Octavian Mihalcea, din volumul Bestii şi basme, este rostită oracular, înţesată de simboluri, apelând la ceremonialul liric ocult, culori semnificativ psihologice şi alăturări muzicale onomatopeice: „rouă lucind în/ răni de rouă” (Poem lucind), singularizează autorul în contextul postmodernist contemporan, incitând meditaţia cititorilor avizaţi.
Coperta şi ilustraţiile realizate cu har de Alex Ivanov, se înscriu în deschisul simbolurilor din poemele lui Octavian Mihalcea.
Aşteptăm cu interes ce ne va mai releva din lumea esenţelor, în volumul următor, acest paznic la poarta lumilor.”
Lucian GRUIA
