Marţi, 15 aprilie 2014, de la ora 17.00, la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, poetul Ioan Moldovan, director al revistei „Familia”, este invitatul lui Nicolae Coande la Scriitori la Tradem. Ioan Moldovan va susține conferința „Nu sunt real decît în poezie”. Reputatul scriitor va citi din poezia sa şi va dialoga cu publicul. Intrarea publicului este liberă.
Scriitori la Tradem este un proiect cultural inițiat în anul 2010 de Nicolae Coande, susţinut de Casa de Cultură a Municipiului Craiova, care și-a propus să invite, în special, scriitori români a căror voce este incofundabilă în contemporaneitate. De atunci au venit laTradem: Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Peter Sragher, Paul Vinicius, Bogdan Ghiu, Adrian Mihalache, Michael Astner, Dumitru Ungureanu, Ioan Es. Pop, Radu Vancu, Dragoş Varga, Dan Sociu, Peter Waugh (Austria), Dan Stanca, Anton Jurebie, Liviu Ioan Stoiciu, Cornel Mihai Ungureanu, Silviu Gongonea, Serghei Birjukov, Denis Beznosov (Rusia), N. Georgescu, Daniel Bănulescu, Adrian Cioroianu, Esa Ensio Hirvonen (Finlanda), Adrian Bodnaru.
Ioan Moldovan: Născut în 1952 în satul Mureşenii de Câmpie din judeţul Cluj. Poet. Liceul „George Bariţiu” din Cluj. Studii de filologie la Cluj – perioadă în care a fost redactor şi secretar de redacţie al revistei studenţeşti Echinox –, apoi profesor în Maramureş (Cavnic, Baia Sprie, Baia Mare), până în 1989 când devine mai întâi redactor, din 1990 redactor-şef şi (din 2006) director al revistei Familia din Oradea, unde lucrează şi în prezent. Debut cu volumul de poezii Viaţa fără nume (1980). Alte volume de versuri: Exerciţii de transparenţă (1983),Insomnii lângă munţi (1989), Arta răbdării (1993), Avantajele insomniei (1997), Tratat de oboseală (1999) , O uitare de texte (1999), Interioarele nebune (2002), Celălalt peşte (2005), Însemnări primitive (2005), Mainimicul (2010), Poeme 1980-2010); în curs de apariţie volumul de versuri timpuri crimordiale, în pregătire volumul Poeţi în cărţi. Scrie şi critică literară, în special cronici ale cărţilor de poezie. Colaborator al Dicţionarului de scriitori români (coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu). A fost tradus în engleză, franceză, maghiară, cehă, slovenă şi albaneză. Mai multe cărţi ale sale au primit premii ale Uniunii Scriitorilor şi al unor reviste literare (Tribuna, Poesis, Nord Literar, Arca, Transilvania, Viaţa Românească, Ateneu, Fundaţia Principesa Margareta). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-club.
„Arsă şi călcată-n picioare, prefăcută-n cenuşă pe «câmpul cu fluierături dezamăgite », servită cu aplomb la «praznicul infernal», poezia regenerează, creşte ca o iarbă pe un teren ce părea pentru totdeauna sterp. Senzaţia declinului apare învinsă de cea a plinului expresiv. Marcat de o intensitate aparent dezabuzată şi de un cinism suav, Ioan Moldovan e neîndoios unul dintre cei mai importanţi poeţi ai bogatei serii lirice optzeciste” – Gheorghe Grigurcu
„Discursul său e de la început bine pornit în propria-i direcţie, fără a se alinia unor căutări colective (…) Ioan Moldovan scrie cu gravitatea lucidă a celui care se consideră mai degrabă continuatorul ultimului Montale decât al lui Radu Stanca sau Doinaş. El asimilează o ereditate mitteluropeană faţă de care se simte cu adevărat responsabil: discursul său se străduieşte să se integreze într-un background poetic ce exclude marginalizarea şi provincialismul. – Marin Mincu
„Spre deosebire de poemele Marianei Marin sau ale lui Ion Mureşan, autori cu care Ioan Moldovan se înrudeşte, poetul nu se lamentează, nu riscă să devină patetic. Patetismul său e sugrumat de o luciditate tiranică. Aceasta nu diminuează însă nimic din tensiunea poemelor, poate chiar dimpotrivă. Din ce se naşte intensa stare de oboseală existenţială? În primul rând din suprapunerea mecanicii existenţei cotidiene pe sentimentul morţii.” – Andrei Bodiu
„Pe un portativ al non-implicării aparente şi al strictei observanţe, Ioan Moldovan este cel care se vede pe sine trecând cu detaşarea unuia care posedă „trei stiluri şi nici un chef“, sastisit de facturile fiscale care-i scriu, la rându-le, existenţa. El caută doar o „artă-n exces“ şi o cale de eliberare în viaţă, gândind la trecerea timpului şi la gesturile care îl fixează în memoria lumii, cum ar fi cel al poetului „înfipt în sine până-n prăsele“ […] un poet de o forţă şi sensibilitate din ce în ce mai rare la noi.” – Nicolae Coande
