Joi, 27 martie 2014, de la ora 19.00, la Club A Bucureşti (Str. Blănari Nr. 14), va avea loc o nouă ediție a Cafenelei critice, invitat fiind scriitorul Florin Iaru, de data aceasta în calitatea sa de prozator. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Unul dintre cei mai valoroşi poeţi români ai ultimelor decenii, Florin Iaru a devenit mai nou şi publicist, şi… prozator: ultimele sale două cărţi, Fraier de Bucureşti (Editura Polirom, 2011) şi Povestiri cu final schimbat (Editura ART, 2013), îl impun ca mare maestru al unor formule narative ultrascurte, foarte personale, spumoase, surprinzătoare, încîntătoare. Invitat şi cu alte ocazii la Cafeneaua critică, poetul Florin Iaru revine acum pentru o discuţie despre extraordinarele sale proze. Cu exemplificări!
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Reluată în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a aniversat 100 de ediţii ale seriei a doua în luna mai 2013. Întîlnirile Cafenelei critice au loc joia seara la Club A.