Joi, 20 martie 2014, de la ora 19.00, la Club A (Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14), Ion Bogdan Lefter îl are invitat pe artistul vizual Călin Dan într-o nouă ediție a proiectului Cafeneaua critică.
Critic de artă în tinereţe, implicat apoi, în prima parte a anilor 1990, în proiecte expoziţionale, alături de Dan Mihălţianu şi Iosif Kiraly, în grupul subReal, Călin Dan a devenit artist multimedia după stabilirea sa în Olanda şi e astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi creatori vizuali români. Prezent în muzee şi galerii de pretutindeni, la mari bienale şi festivaluri, foarte activ în ultimii ani şi în România, cu un şir alert de expoziţii, Călin Dan şi-a lansat recent un nou volum din seria ”Arhitectura emoțională/Emotional Architecture”, la galeria bucureşteană Victoria Art Center. Invitat al Cafenelei critice, Călin Dan va vorbi despre proiectele sale recente, ”Arhitectura emoțională” şi altele, despre – în genere – proiectul său de autor.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Reluată în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a aniversat 100 de ediţii ale seriei a doua în luna mai 2013. Întâlnirile Cafenelei critice au loc joia seara la Club A.