Vineri, 7 februarie 2014, de la ora 11.00, la Casa Titulescu (Șos. Kiseleff nr. 47, București), va avea loc lansarea volumului ”133 de ani de relații România – Japonia”, de Ion Scumpieru. Lucrarea este prima monografie de acest gen publicată până în prezent în România și Japonia. Autorul este diplomat de carieră, specializat în promovarea relațiilor României cu Japonia și R.P. Chineză. Un eveniment organizat de Fundația Europeană Titulescu (FET). Alături de autor, vor lua cuvântul: Keiji Yamamoto – ambasadorul Japoniei la București, Ion M. Anghel, Constantin Vlad, Nicolae Ecobescu, Angela Hondru, Constantin Bușe, Grigore Aldescu – Aldea. Evenimentul va fi moderat de George G. Potra, directorul executiv al FET.
În cele 848 de pagini, însoţite de numeroase ilustraţii şi anexe edificatoare, este prezentată evoluţia raporturilor româno-japoneze, începând din 10/22 mai 1880 până în zilele noastre.
Cronica relaţiilor dintre cele două ţări este redată, pe domenii specifice, respectiv politic, economic, militar, consular, cultural şi altele. Cartea descrie, totodată, separat acţiunile de relaţii bilaterale mai importante, care au avut loc în decursul istoriei, subliniind valoarea şi contribuţia acestora la dezvoltarea raporturilor româno-japoneze, în ansamblu – vizita în România a mareşalului Nogi, 1911; vizita în Japonia a principelui Carol, 1920; vizita la Tokyo a preşedintelui N. Ceauşescu, 1975; vizita la Bucureşti a prinţului moştenitor Akihito, 1979 şi multe altele.