Sabin Pautza împlinește, în 8 februarie 2014, 71 de ani. Societatea pentru Cultură METARSIS, al cărei președinte este, organizează în cinstea sa un concert de pian, luni, 10 februarie 2014, de la ora 19:00. Evenimentul va avea loc pe scena sălii ”LIRA” a Liceului de Arte din Reșița, care, din 2003, îi poartă numele. În spectacol vor evolua trei tineri pianiști din București, doctori în muzicologie: Irina Stănescu- Nițu (născută la Iași dar crescută la Reșița), Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu. Cei trei muzicieni, sub genericul “Joc 2-4-6 mâini”, vor oferi publicului prezent lucrări semnate de George Enescu, Bela Bartok, Constantin Silvestri, Maurice Ravel, Serghei Rachmaninov și Sabin Pautza cântate la 2, la 4 și, în premieră pentru Reșița, la 6 mâini.
Program:
1. S. PAUTZA – Bossa Nova no1, no2 – Irina Niţu- Stănescu
2. C. SILVESTRI – Jocuri populare româneşti din Transilvania op. 4 – Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu
3. B. BARTÓK – Dansuri româneşti sz. 56- Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu
4. M. RAVEL – La Valse- Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu
5. G. ENESCU – Rapsodia română op. 11, nr. 2- Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu
6. G. ENESCU – Rapsodia română op. 11, nr. 1- Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu
7. S. RACHMANINOV – Romanţă şi Vals pentru pian la 6 mâini- Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu, Irina Niţu- Stănescu
Cu această ocazie va fi lansat CD-ul audio “Concert aniversar SABIN PAUTZA 70 ani viață- 50 ani de carieră” (protagoniști: soliștii Filarmonicii “MOLDOVA” din Iași reuniți în ansamblul Nova Musica Viva; la pupitru dirijoral Sabin Pautza).
Evenimentul este organizat de Societatea pentru Cultură METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană în colaborare cu librăria Semn de Carte, Liceul de Arte “Sabin Pauța” și Piperiu Publicații, cu sprijinul Primăriei Reșița.