Duminică, 16 februarie 2014, de la ora 20.00, la Andalivia Art Club (str. 11 iunie nr. 62, Bucureşti) va avea loc o seară de jazz, avându-i invitaţi pe Silvia Dumitrescu şi Capriel Dedeian Trio (Capriel Dedeian, Adrian Flautistu, Ştefan Benedict).
Silvia Dumitrescu s-a născut la 3 octombrie 1959, în Bucureşti. A urmat cursurile liceului de muzică “George Enescu” din Bucureşti, învăţând ca instrument principal pianul (clasa profesoarei Ana Rădescu). Absolvă Liceul de Filologie-Istorie “Zoia Kosmodemianskaia” (actuala Şcoală Centrală). În anul 1981 este admisă cu nota 10 şi urmează cursurile Şcolii Populare de Artă, la clasa Mihaela Runceanu. A absolvit Facultatea de Muzică, Secţia Pedagogie (2000-2004).
În 1983 îşi face debutul la Televiziunea Română, în cadrul emisiunii “Melodii de neuitat”. În această emisiune au figurat nume mari ale muzicii uşoare româneşti. Silvia a interpretat piesa “M-am supărat pe inima mea” de Gelu Solomonescu. Piesa a fost interpretată în duet cu Mircea Dumitrescu, şi el elev la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, clasa Mihaela Runceanu. În 1985 obţine Premiul I la secţiunea “Interpretare” a Festivalului “Mamaia’85”, desfăşurat în perioada 29 august-1 septembrie (în acest an premiul acordat de Uniunea Tineretului a avut o importanţă majoră deoarece, anul 1985 a fost Anul Internaţional al Tineretului). Participă cu piesele “În amurg” (Aurel Giroveanu) şi “Nu-mi pare rău” (Marius Ţeicu/Roxana Popescu), piesă în primă audiţie, care devine primul succes al Silviei. După Festivalul “Mamaia’85”, Silvia începe să participe la diverse emisiuni şi spectacole radio şi TV. Participă la emisiuni TV realizate de Aurora Andronache, Titus Munteanu şi Mariana Şoitu. În 1985 efectuează primul turneu peste hotare, în fosta R.D.Germană. Începând cu acest an, Silvia face parte din distribuţia celor mai renumite spectacole de cabaret de pe Litoral şi din Bucureşti. În 1989 participă la cea de-a doua ediţie a Festivalului-Concurs de Muzică de Dans de la Costineşti, desfăşurat în perioada 8-10 septembrie 1989. Piesa “Dansul” (Doru Căplescu-Dan V. Dumitriu) este distinsă cu Premiul I al Festivalului şi devine unul dintre cele mai mari succese ale Silviei Dumitrescu.
În septembrie 1990, apare la casa de discuri Electrecord, “Cred în tine”, primul album al Silviei Dumitrescu, cu piese de Adrian Enescu şi Doru Căplescu. În 1991, în cadrul galei Premiilor “Tineretul liber” pe anul 1990, desfăşurată la Sala Radio, Silvia Dumitrescu obţine Premiul “Solista anului 1990”.
În 1995 lansează al doilea album, “Provocare” (Intercont). Albumul cuprinde piese ce poartă semnătura lui Adrian Enescu, Doru Căplescu şi Florin Ochescu. Tot în 1995 , la Intercont, apare albumul “Colinde”, în interpretarea soliştilor Dana Bartzer, Dan Creimerman, Silvia Dumitrescu şi Adrian Pleşca (Artanu). Albumul va fi reeditat în 2001, de casa de discuri Electrecord. În 1998 lansează cel de-al treilea album al său – “Încredere”. Albumul este produs de G&S. Piesele “Ăsta-i felul meu” (Virgil Popescu/Dumitru Popescu Chiselet) şi “Sharika” (Florin Ochescu) sunt două mari succese de pe acest album. În 2005 lansează albumul “Miracol infinit – Best of Silvia Dumitrescu”, la “Casa Radio”. În 2010, la “Ovo Music” apare albumul “Best of Silvia Dumitrescu”. Albumul cuprinde 17 succese din repertoriul Silviei Dumitrescu.
Mai multe informaţii despre Silvia Dumitrescu la pagina web:
http://silvia-dumitrescu.blogspot.ro/p/biografie.html
Capriel Dedeian s-a născut în 1960. Este chitarist şi compozitor român de origine armeană, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Discografie: 1991 – Carun, carun – Electrecord, disc în limba armeană; 2003 – Remember Bucharest Jazz Festival 2003 – ArCuB records/ „CD nr. 2 – 03. „Cântec pentru tatăl meu” de Garbis Dedeian; 2004 – Antologia muzicii românești- Romanian Jazz Compozers Vol. 1 – Ministerul Culturii și Cultelor/ 06. „De dragul tău” de Garbis Dedeian; 2007 – Muzică de jazz românească – Ministerul Culturii și Cultelor/ 07. „Armine” de Garbis Dedeian; 2011 – Direcţia 5 – Poveşti sub o umbrelă verde – Cat Music/11. „Îmi amintesc” de Marian Ionescu; 2011 – Direcţia 5 – Cred că eşti extrem de delicată – Cat Music/ 10. „Vise plăcute” de Marian Ionescu 12.”Cea mai răsfăţată pisică din cartier” de Marian Ionescu 14.”Viaţa e frumoasă” de Marian Ionescu; 2012 – The Romanian jazz collection – A&A records/ 11. „Larisa” de Capriel Dedeian 12. „Nasty Blues” de Capriel Dedeian”.
A publicat volumele: 2010: „Teme de jazz” – caietul 1, Editura Trinity Publishing House; 2011: „Teme de jazz” – caietul 2, Editura Trinity Publishing House; 2012: „Forme de acorduri folosite in jazz”, Editura Trinity Publishing House.
Mai multe informaţii despre eveniment pe site-ul www.andalivi.org
sau la pagina de Face Book:https://www.facebook.com/andalivia.artclub
Rezervări la numărul de telefon: 0769.288.120.