Un prim pas spre o minimă normalitate în instituţiile publice de cultură de la noi a fost făcut: Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a decis eliminarea limitării vârstei de pensionare a managerilor instituţiilor de cultură! Astfel, câţiva manageri culturali, dar şi mari artişti pe care îi stimez şi pe care îi admir, îi amintesc aici pe Ion Caramitru, George Mihăiţă sau Dorina Lazăr, pot să îşi continue opera artistică şi de construcţie culturală. Dincolo de elementul discriminator al limitării exercitării unei funcţii publice pe motiv de vârstă, cred că ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra fetişizării conceptului de manager şi al celui de scriitor de programe. Influenţaţi de limbajul de bumbac european şi de birocraţia excesivă de la Bruxelles, am ajuns să retrăim formele fără fond din epoca lui Titu Maiorescu. Orice, dar cu puţin management, pare a fi mantra birocratică în care se ascund cele mai rele intenţii ale autorităţilor. Ne pândeşte, astfel, marele pericol de a pune peste tot manageri care au doar patalama de manager, dar care nu au prestigiu profesional şi autoritate culturală, manageri care nu au coordonat în viaţa lor proiecte ori programe culturale autentice şi organice.
Atâta vreme cât nu vor fi încurajaţi să participe la concursuri managerii de vocaţie şi care au şi operă culturală, artistică sau ştiinţifică, ne vom plânge, mereu şi mereu, de faptul că instituţiile publice culturale sunt doar un bun prilej de a executa bugetele gândite şi votate politic (de consiliile locale sau judeţene, de ministere şi administraţii). Câteva calităţi sunt de căutat şi de cercetat la un manager bun: impactul proiectelor sau programelor sale prezentate în CV, autoritatea, prestigiul şi credibilitatea sa profesională, capacitatea de a construi o viziune culturală esenţială în programul său managerial, capacitatea de a fi integrator şi facilitator de mecanisme, programe şi conţinuturi culturale de calitate. Citind şi evaluând, în ultimii ani, atâtea şi atâtea proiecte, îmi dau seama de capcana întinsă de fetişizarea formatelor de proiect. Se ajunge, de cele mai multe ori, să conteze mai mult cum redactezi un proiect, cum foloseşti mai bine şabloanele într-un proiect, iar valoarea propunerii culturale ajunge să fie în planul secund al valorizării. Am văzut proiecte scrise într-un limbaj de bumbac impecabil care militau, în fond, pentru realizarea unor formule banale de proiect cultural. La vederea unor proiecte aprobate şi finanţate, am avut un sentiment profund că asist la simulacre perfecte!
Dan Mircea CIPARIU
