Romanul ”Venea din timpul diez”, de Bogdan Suceavă (Polirom 2004, 2010, 2014), va apărea în versiune cehă la Editura Paseka, în traducerea lui Jiří Našinec. Ediţia cehă va fi prezentată la Târgul Internaţional de Carte de la Praga, care va avea loc în perioada 15-18 mai 2014. ”Venea din timpul diez” a mai fost tradus în limbile maghiară, bulgară, engleză şi franceză şi a fost prezentat la Festivalul Internaţional al Cărţii de la Budapesta (2009), Salonul Naţional al Cărţii de la Paris (2013), AWP Conference, Chicago (2012).
De curând, Editura Polirom a publicat o nouă ediţie a acestui roman în colecţia sa dedicată bestsellerurilor şi capodoperelor de pretutindeni, „Top 10+”.
Prezentări ale acestui roman au avut loc şi la universităţi din România (în Iaşi, Oradea, Cluj-Napoca şi în alte centre universitare), la INALCO (Paris), precum şi la University of California at San Diego, Arizona State University, Columbia University, University of Texas at Dallas, Chapman University, între alte întîlniri prilejuite de lansarea ediţiei nord-americane a romanului în Statele Unite.
„Cînd regimurile politice se destramă şi ruinele lor nasc doar haos, cînd ideologiile intră în colaps după ce au provocat derapaje ale ştiinţelor şi au compromis religia, doar literatura şi puternicele ei alegorii ne mai ajută să vedem clar! Toată România de azi se regăseşte în Venea din timpul diez, roman românesc fantastic, deseori apropiat de delir.” (Alexis Brocas, Alternatives Internationales)
„Suceavă, un autor originar din România, jonglează cu umorul şi spaima în această descriere a nebuniei vieţii şi societăţii de după căderea regimului lui Ceauşescu. Fervoarea religioasă şi diverse comportamente deviante îşi dau mîna într-o goană excentrică spre apocalipsă. Secţiunea de note de la finele cărţii ne aminteşte spusele lui Mark Twain: «Adevărul e mai straniu decît ficţiunea».” (World Literature Today)
„Venea din timpul diez e o ilustrare excelentă a ceea ce un cititor străin ar putea spera să întîlnească într-un «roman românesc contemporan»: o privire spre interior (în contrast cu atîtea cărţi de ficţiune est-europene preocupate de comparaţia cu tendinţele din Vest) şi, deşi modern, un text puternic înrădăcinat în tradiţia locală (literară şi nu numai).” (M.A. Orthofer, Complete Review)
„Inventivitatea lui Suceavă e infinită, exhaustivă, răsucind miriade de poveşti de un absurd tot mai accentuat, în timp ce se concentrează
asupra marşului inevitabil al firului narativ principal, în care Vespasian Moisa se îndreaptă spre singurul final posibil destinat unui profet religios, majoritatea oamenilor nefiind deloc înclinaţi spre acceptarea unei autorităţi instalate ferm.” (Damian Kelleher, The Quarterly Conversation)
Bogdan Suceavă – nascut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Arges. Studii la Universitatea Bucuresti, unde a obtinut licenta in matematica (1994) si diploma de studii aprofundate in geometrie (1995). Doctorat in matematica la Michigan State University, East Lansing (2002). In prezent, profesor la California State University, Fullerton. Autor de articole de matematica si de istorie a matema¬ticii. Membru al Pen Club West USA din 2005. Distinctii literare: Premiul I Nemira, sectiunea Purgatoriu, nuvele, 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tirzii; Premiul Copyro, 2002, pentru volumul Imperiul generalilor tirzii si alte istorii; Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pe 2007 pentru Miruna, o poveste; Premiul I al Retelei literare pe 2010 pentru Noaptea cind cineva a murit pentru tine. Volume publicate (proza si eseu): Teama de amurg (Topaz, 1990), Sub semnul Orionului, roman (Artprint, 1992), Imperiul generalilor tirzii si alte istorii, nuvele (Dacia, 2002; ed. a II-a, LiterNet, 2003), Bunicul s-a intors la franceza, istorii (Editura T, Fundatia Timpul, 2003; ed. a II-a, LiterNet, 2008), Miruna, o poveste, roman (Curtea Veche Publishing, 2007), Distante, demoni, aventuri (Tritonic, 2007), Vincent nemuritorul, roman (Curtea Veche Publishing, 2008), Noaptea cind cineva a murit pentru tine, roman (Polirom, 2010), Sa auzi forma unei tobe, proza scurta (Millenium Books, 2013), Memorii din biblioteca ideala (Polirom, 2013).