Începând de miercuri, 29 ianuarie 2014, de la ora 19:00, la sediul Fundației Calea Victoriei (Str. Popa Soare, nr 40, etaj 1, București), va avea loc o serie de trei ateliere susținute de istoricul Monica Neațu, pe tema ”Dragoste, seducție și erotism – de la Tristan și Isolda la Don Juan”.
”De la Tristan și Isolda la Don Juan, istoria cuplului, a seducției și a erotismului s-a rescris de nenumărate ori la nivelul mentalităților europene. Chipul dragostei a cunoscut nenumărate metamorfoze în literatură și artă; dar oare aceste narațiuni și imagini încântătoare fac parte dintr-o realitate trăită sau imaginată? Oamenii acelor veacuri îndepărtate chiar și-au trăit pasiunile? Dragostea și jocurile seducției erau atât de diferite de ce trăim noi astăzi?
Vă invit să descoperim, cu ajutorul unor tablouri și texte celebre, povești și realități trăite, să aflăm o preistorie a cuplului, să ne minunăm în fața nonșalanței, inventivității și tabuurilor străbunicilor noștri și să aflăm ce am păstrat și ce am pierdut de-a lungul veacurilor.” Monica Neațu
Temele celor trei ateliere sunt:
1. Tristan și Isolda. Cum s-a născut mitul? A inventat evul mediu dragostea sau nu? Ce a simbolizat seducția pentru omul medieval, dar erotismul? Amour courtois – de la imaginat la trăit.
2. Renașterea și o nouă imagine a dragostei. Libertățile și constrângerile iubirii. De la gravuri scandaloase la realități trăite. Dublul standard.
3. Cum s-a născut mitul lui Don Juan? Cervantes, Moliere, Mozart. Harta tandreții și pasiunile barocului. Aventurierul seducător și libertinul. Ce a mai rămas din cele două mituri în epoca modernă?
Detalii la www.victoriei.ro