Vineri, 7 februarie 2014, la Bucureşti, va avea loc selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra), pentru tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. Termenul limită pentru înscriere este 24 ianuarie 2014. În stagiunea 2013/2014, în urma audițiilor de la București din februarie 2013, patru muzicieni români au fost selectați ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: Adrian Dima (vioară), Catalin Constantin Micu (vioară), Sorin Vlad Spasinovici (violă), Andrei Mihăilescu (contrabas) şi Cristina Ordean (oboi), iar Irina Teodora Movileanu (vioară) a participat la şcoala de vară EUYO.
European Union Youth Orchestra (EUYO) este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională.
Participarea la concerte și turnee și sesiunile de pregătire a tinerilor muzicieni selectați în orchestră sunt finanțate în totalitate de EUYO.
EUYO susţine două turnee anuale, primăvara şi vara, fiind prezentă în cele mai importante săli de concerte şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive. Pe lângă turneele tradiţionale, EUYO susţine frecvent concerte şi turnee în Europa şi pe alte continente. În primăvara lui 2012 EUYO a susținut un turneu în premieră în Elvetia, Italia, Polonia si Spania, iar în luna august in Italia, Malta, Olanda, Austria si Macedonia .
Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecţii în fiecare ţară. Chiar şi membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.
„EUYO oferă o experiență neprețuită pentru viitoarea generație de mari muzicieni. Este o adevărată piatră de temelie pentru începutul unei cariere de succes. A fost și va fi mereu o orchestră unică.“ – Vladimir Ashkenazy
În România preselecţia va fi organizată de ARTEXIM.
Informații suplimentare despre EUYO și audiții sunt disponibile la http://www.euyo.org.uk/
Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.