Vineri, 24 ianuarie 2014, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio din București, va fi prezentat spectacolul ”Ariadna din Naxos” de Richard Strauss. Cap de afiş sunt mezzosoprana Ruxandra Donose, care evoluează pe cele mai mari scene lirice ale lumii precum Opera din Los Angeles, Royal Opera House – Covent Garden, Metropolitan Opera, Staatsoper din Viena, Teatrul La Fenice din Veneţia şi care va interpreta rolul ”Compozitorului” şi actorul Claudiu Bleonț, care a interpretat pe toate scenele importante de teatru din România și care îl va întruchipa pe ”Majordom”. Alături de cei doi, pe scenă va urca și Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. „Avem în faţă o capodoperă eclectică, un amalgam armonios de stiluri. Nu știu de ce, dar studiul acestei partituri îmi trezeşte o melancolie nedefinită, ca un regret după niște splendide vremuri care, de fapt, nu au existat niciodată”, spune dirijorul.
Povestea din spatele „Ariadnei din Naxos” spune că la început de sec. XIX, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Viena organizează o serată muzicală pentru care a comandat o lucrare de operă. Încurcăturile se ţin lanţ, fapt pentru care artiştii lirici sunt nevoiţi să prezinte opera în faţa invitaţilor serii, în paralel cu derularea unui moment de… circ! Aşadar o operă în operă în care povestea personajelor antice (Ariadna, Bacchus etc.) se împleteşte cu comicul de situaţie.
„Situaţiile conflictuale îmbină atât comicul, burlescul, cât şi tragicul privit în cheie ironică şi/sau tragi-comică. Din punct de vedere vocal, dar şi actoricesc, este o operă grea, tocmai de aceea se cântă relativ rar. Personal, având în vedere experienţa acumulată în domeniul reprezentării muzicii contemporane, abordarea acestei partituri îmi aduce mari satisfacţii”, a declarat soprana Lavinia Cherecheș, interpreta rolului titular, cu o frumoasă carieră legată mai ales de Opera Naţională Română Cluj-Napoca.
Invitaţi în eveniment vor fi şi alţi importanţi solişti vocali, printre care și Irina Ionescu, care şi-a desăvârşit formarea muzicală la Conservatorul de Muzică Joaquin Rodrigo din Valencia, a obţinut numeroase premii în perioada studiilor şi a colaborat deja cu dirijori ca Zubin Mehta, Valery Gergiev şi Marius Budoiu, care a păşit pe toate scenele lirice din ţară şi a susţinut concerte/spectacole în străinătate, fiind actualmente director general al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. În același spectacol vor performa și Florin Simionca, Lucian Corchiș, Șerban Vasile, Beniamin Pop, Liviu Indricău, Mădălina Barbu, Andreea Iftimescu, Andreea Novac.
Evenimentul marchează inaugurarea la Sala Radio a manifestărilor ce aniversează 150 de ani de la naşterea compozitorului Richard Strauss.
Concertul este realizat cu permisiunea Editurii Boosey & Hawkes Music Publishers Limited şi cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.