Sâmbătă, 25 ianuarie 2014, și vineri, 31 ianuarie 2014, de la ora 19.00, după aproape cinci ani de absenţă din repertoriul Operei Naționale din București, baletul ”Femei”, inspirat din creaţia lui Anton Pavlovici Cehov, este readus de Gheorghe Iancu pe scena bucureșteană. Aceste două prime reprezentații ale spectacolului o vor avea ca invitată pentru rolul principal ”Maşa” pe prim-balerina de origine italiană Letizia Giuliani. Rolul ”Amantul” va fi interpretat de către balerinul de origine cubaneză Amilcar Moret.
Proiectul ”Femei” s-a născut pentru Gheorghe Iancu încă din perioada în care dansa în Italia alături de celebra prim-balerină Carla Fracci. În 2002, însă, când Maggio Musicale Fiorentino (Italia) i-a comandat maestrului lucrarea, celebra balerină, deşi nu se retrăsese încă din carieră, nu a putut onora invitaţia. Drept urmare, Gheorghe Iancu căuta acum o nouă stea pentru rolul principal, Maşa.
Gheorghe Iancu povesteşte: ”Într-o zi, trecând prin faţa unei uşi deschise, unde se repeta, am întors capul şi am văzut o „creatură” în aer care desena nişte linii într-un mod pe care nu-l mai văzusem niciodată. Am făcut trei paşi înapoi pe acel coridor, m-am aşezat în uşă şi pentru cinci minute am rămas nemişcat. Era Letizia Giuliani, care avea în jur de 18 ani. Aşa a avut loc prima noastră întâlnire, iar când am început lucrul s-a întâmplat acel miracol pe care îl iubesc cel mai mult în meseria mea. Nu este spectacolul în scenă sau succesul publicului sau execuţia în sine a spectacolului, ci momentul de creaţie când se naşte această înţelegere nespusă între coregraf, între autorul baletului şi interpret”.