Cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă în Civism „Om între oameni” s-a desfăşurat miercuri, 15 ianuarie 2014, cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii, dedicate naşterii poetului Mihai Eminescu, la Sala „Studio” a Teatrului Naţional Bucureşti „Ion Luca Caragiale”. Pentru prima dată în cadrul Galei „Om între oameni”, anul acesta a fost acordat un premiu internaţional care a fost atribuit academicianului Thierry de Montbrial.
Desfăşurată anual, Gala a intrat în conştiinţa comunităţii, realizată la iniţiativa primarului Neculai Onţanu şi a Primăriei Sectorului 2, cu sprijinul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă aflată sub egida Academiei Române.
În cadrul Galei, este oferită diploma şi medalia “Om între oameni” unor oameni speciali – personalităţi sau oameni de rând, acelor oameni deosebiţi care prin faptele lor exemplare, subliniază o dimensiune românească fundamentală, respectiv excelenţa şi omenia.
Secţiunile pentru care se acordă anual medalia „Om între oameni” ocupă o plajă largă de preocupări cum ar fi: civism, voluntariat, educaţie, biografii exemplare, cultură, implicare socială, spiritualitate creştină, longevitate şi performanţă în ştiinţă şi tehnică, filantropie, medicină, performanţă în sport şi diplomaţie.
Nominalizările au aparţinut, ca la fiecare ediţie a galei, unui juriu alcătuit din nume de prestigiu, din prezidiul actualei ediţii făcând parte, printre alţii: Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, ÎPS Ciprian Câmpineanul, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei şi acad. Eugen Simion, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, acad. Maya Simionescu, vicepreşedinta aceleiaşi fundaţii.
Au urcat pe scenă, la ediţia din acest an:
actorul Radu Beligan, membru de onoare al Academiei Române – laureatul domeniului „BIOGRAFII EXEMPLARE”, acad. Dan Berindei, istoric, Vicepreşedinte al Academiei Române, Preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie din cadrul Academiei Române, laureatul domeniului „OPERĂ ÎN DOMENIUL ISTORIEI ROMÂNIEI”, prof. dr. Leonida Gherasim, medic, specialist în cardiologie, profesor universitar la Facultatea de Medicină din București, membru de onoare al Academiei Române, laureatul domeniului „MEDICINĂ”, prof. dr. Irinel Popescu, Director al „Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Dan Setlacec” – Institutul Clinic Fundeni – Centrul de excelenţă CNCSIS, laureatul domeniului „MEDICINĂ”, prof. univ. arh. Romeo Belea, membru al Academiei Române, laureatul domeniului „ARHITECTURĂ”, Ruxandra Garofeanu, critic de artă, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, consilier artistic al Primarului Sectorului 2, preşedinta Fundaţiei Culturale ArtSociety, laureata domeniului „MANAGEMENT CULTURAL”, NIRO INVESTMENT GROUP, laureatul domeniului „DEZVOLTAREA MEDIULUI DE AFACERI, MECENAT ŞI FILANTROPIE”, acad. Marius Sala, Vicepreşedinte al Academiei Române, Director al „Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române, laureatul domeniului „EDUCAŢIE ŞI CERCETARE”, acad. Augustin Buzura, Fondator al Fundaţiei Culturale Române, director al Revistei „Cultura”, laureatul domeniului „LITERATURĂ”, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, laureatul domeniului „SPIRITUALITATE CREŞTINĂ”, ambasador George Cristian Maior, Directorul Serviciului Român de Informaţii, laureatul domeniului „DIPLOMAŢIE ŞI POLITICI DE SECURITATE”, Virgil Tănase, scriitor și regizor de teatru franco-român, laureatul domeniului „DIASPORA”, acad. Thierry de Montbrial, fondator şi preşedinte al Institutului Francez pentru Relaţii Internaţionale, membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, membru de onoare al Academiei Române, laureatul domeniul „PREMIU INTERNAŢIONAL”.
Corul academic Divina Armonie – Club UNESCO a încântat auditoriul cu piese din creaţia „Luceafărului” poeziei româneşti.