Tocmai mă pregăteam să scriu al doilea episod din serialul având ca temă excelenţa în cultură când realitatea imediată a luat-o înaintea textului. Scriitorul Dan Sociu a refuzat Premiul „Cartea de poezie a anului 2013” care urma să-i fie decernat miercuri, 15 ianuarie 2014 (Ziua Culturii Naţionale), pentru cel mai nou volum al său de poeme. În declaraţii făcute agenţiilor de presă şi în interviuri, Dan Sociu şi-a motivat, tranşant, refuzul afirmând că nu vrea să aibă de-a face cu acest ICR şi cu acest guvern. În cadrul „Galei tinerilor scriitori” găzduită, la data amintită, de Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, premiul urma să-i fie înmânat de către vicepreşedintele Institutului Cultural Român, partea financiară a distincţiei fiind asigurată de această instituţie guvernamentală, ca şi la precedenta ediţie a evenimentului. Fireşte, gestul lui Dan Sociu este unul politic. Scriitorul a demonstrat, prin motivarea refuzului, că are tăria opiniilor sale, că este un om cu principii şi, la o adică, nu se ascunde după false obiecţii, ci merge drept la ţintă. Şi, mai ales, nu se erijează în profesor de morală, cu lecţiile şi exemplul (de urmat!) aferente. Chapeau!
Vasăzică, Dan Sociu a refuzat un premiu literar pentru că nu vrea să aibă de-a face, în nici un fel, cu „băieţii cei răi”, de la care nici nu aşteaptă, nici nu primeşte nimic. El se află, condiţionat, de partea „băieţilor buni”.
E dreptul său, iar faptul că a refuzat un premiu într-o ţară în care nimeni nu refuză aşa ceva, ba chiar diligenţele – să nu scriu presiunile – pentru primirea unui premiu „cât de mic” (vorba lui Theodor Mazilu) îmbracă, nu de puţine ori, hainele ridicolului pur, e de salutat. Dacă n-ar fi fost prea tânăr şi n-ar fi locuit în privincie (cred) în primii cincisprezece ani postdecembrişti, Dan Sociu ar fi aflat că majoritatea celor mai cei dintre „băieţii buni” – fireşte, profesori de morală – au fost premiaţi de Fundaţia Culturală Română devenită ICR – ambele ale „băieţilor răi” atunci, în Gala cu ştaif, pe scena Ateneului Român, urmate de recepţii la Hilton. Nimeni n-a refuzat laurii multrâvniţi, iar fotografiile la intrarea spre Sala de festivităţi a instituţiei din Aleea Alexandru (fost Casă Malaxa) le-au făcut gloria până când conducerea acelui ICR admirat de Dan Sociu a dispus ca ele să dispară din foaier. La vremuri noi, aceste fotografii – mărturii nu mai dădeau bine…
Şi atunci şi acum, susţinerea financiară a premiilor/premiului în discuţie s-a făcut şi se face din bani publici. Sper că am înţeles bine şi că Dan Sociu nu atacă această practică de stimulare a excelenţei în cultură, tradiţie cu remarcabile rezultate în toată lumea civilizată, indiferent de coloratura politică a guvernanţilor aflaţi vremelnic la putere. El nu vrea să aibă de-a face doar cu acest ICR şi cu acest guvern. Altfel spus, cu actuala echipă care gestionează, chiverniseşte, diriguieşte prea puţinii bani publici oferiţi, de la buget, culturii naţionale vii.
Dacă aşa stau lucrurile, îi prevăd lui Dan Sociu (ca să parafrazez o replică shakespeariană, din „Othelo”) „a long, long, long goodbye to (his) fame”. Pentru că, dacă va dori să fie consecvent principiilor sale (şi îmi place să cred că aşa va fi), Dan Sociu va trebui să refuze ani buni, toate premiile literare importante deoarece, în România, unde iniţiativele legislative se lovesc dur de bine conservata inerţie, mai va până să apară şi să devină funcţională o lege benefică sponsoratului şi mecenatului care să susţină (şi) instituţia premiului literar.
Indiferent cine dintre „băieţii buni” îi va înmâna astfel de premii în viitor (erijându-se într-un Robin Hood… cultural, care ia de la „băieţii răi” şi dă celor „fără pată”), el va trebui să ţină cont că banii publici au ajuns la „justiţiarul” cu pricina de la acest ICR şi de la acest guvern. Şi va trebui să le refuze. Altfel, gestul său de acum va fi taxat doar ca unul „de imagine”. Sau ca moft al unui copil teribil al literaturii milenariste.
Dar să revenim, încă o dată, în prezent. După ce îşi motivează refuzul, Dan Sociu aduce un singur reproş juriului: că nu l-a consultat înainte de a-şi face publică alegerea. O afirmaţie aiuritoare! Misiunea oricărui juriu, fie că e vorba de premii care se acordă la Cucuieţi sau la Stockholm, e aceea de a despărţi grâul de neghină şi de a găsi în grâu nestemata. Dacă aleşii acceptă sau nu laurii este problema lor. Şi la Premiul „Floricica” (să mă ierte botaniştii!) şi la Premiile Nobel.
Cornelia Maria SAVU
ICR este o instituție bugetară. Dar nu „Guvernamentală”. Instituțional e subordonată Senatului României unde intră și partide la guvernare și de opoziție. Iar banii sunt publici adică dați de mine și de dvs. ca să fie propășită cultura. Din acest punct de vedere mă bucur că banii noștri n-au ajuns în buzunarele lui Dan Sociu chiar și oferiți de un membru al opoziției UDMR. Totul arată că Dan Sociu s-a lăsat dar încă nu s-a și trezit.
Un punct de vedere rațional și de bun-simț. În fapt, o pledoarie pentru normalitate.